cap2-b

-         Nu ! ce e ?

-         Doamna Zuzu a avut un grav accident in drum spre scoala si avem ora libera. Ce vrei sa facem ? Haide ! Iti fac cinste cu un frappe cu sirop de struguri !

-         Prea mult frappe pentru ziua de azi, am raspuns eu oarecum ingrijorata pentru doamna Zuzu, desi sincer, constiinta mea era in mijlocul unei petreceri la aflarea vestii. Dar ce s-a intamplat ?

-         Nu stiu sigur ! a lovit-o o camioneta ce transporta lapte...dar, unde ai fost la ora de fizica ? intreba Miriam mai curioasa ca oricand.

-         Oh, nu am invatat !

-         Profesoara a fost foarte nervoasa astazi ! Ar fi mai bine sa nu te vada astazi prin preajma.

Fata lui Miriam era foarte serioasa. Deci din nou aveam ora libera. Ma indreptam spre clasa Dianei si a lui Lizzy cand.... nu puteam sa cred ce vad. Era Erik. Vai, oare cand s-a intors de la ski ? Erik cel mai  dargut baiat din scoala si desi il cunosc de mult timp, niciodata nu am avut destul curaj sa-i vorbesc direct, asa cum facea Lizzy, care spune despre sine ca ii e una din cele mai bune prietene. Se putea ceva mai mult de atat ? Oare sa-l salut ? Ah, ce presiune ! Dar am curaj !

-         Buna, Erik !

-         Oh, salut , Kristine !

Oh, Doamne ! Ce sa-i spun acum ? Vai ce proasta esti, Kristine, ma certa constiinta, intreaba-l cum a fost in vacanta !

-         Si...cum a fost la ski ?

-         Oh, stii si tu... ski, ciocolata fierbinte, iar ski, apoi iar ciocolata fierbinte. Partea neplacuta a fost  aceea ca parintii mei au sosit acolo in seara unei petreceri bestiale sub pretextul ca  « le-am lipsit », iar petrecerea a fost cam monotona.

-         Dar important e ca te-ai distrat !

-         Eh... da...dar a fost cineva care mi-a lipsit in mod special.

O vai! Asta nu e bine! Are o prietena ? Si eu care il asteptam atata timp ! Ah, Kristine, iar ai facut o gafa ! audienta imaginara din mintea mea face presinuni. Curaj, Kristine ! intreaba-l despre cine e vorba ! Nu, nu pot ! Ba da pot !

 -   Si...despre cine e vorba ? intrebam eu sfioasa

Tacere.

Ochii lui caprui erau atintiti inspre ochii mei verzi. Ah, imi plac la nebunie ochii lui caprui. De ce nu imi raspunde ?

-         Erik !

O nu din nou ! Acea voce pitigaiata insotita de sunetul unor tocuri cui pe pardoselile holului, ma inspaimantau de-a dreptul ! Era Cleo ! Fara gemenele groazei de aceasta data.

-    Mi-ai  lipsit, spuse ea sugrumandu-l cu mainile sale cremuite cu « crema din Paris ».

-    Oh, si tu mie, cred ! Spuse Erik putin confuz incercand sa se elibereze politicos.

-    Cand o sa ma inviti in oras sa-mi povestesti totul ?

Papusa de plastic si fara sentimente !

-     Momentan sunt ocupat cu echipa de baschet ! Nu stiu de ce se vrea un alt capitan. Dar, ce zici de sambata viitoare ? Erik ma privea asteptand raspunsul lui Cleo

ce a venit neconditionat intampinat de un tipat asurzitor.

-         Daa !

-         Ok ! te iau la 7.

Erik plecase iar eu am ramas in mijlocul unei confuzii de nedescris. Cleo astepta-se de mult acest moment. Plecase, de data aceasta fara a se mai lua de mine. Inima imi batea cu putere, oare de ce ? De ce ma simteam ca un peste pe uscat ? De ce Erik nu putea sa imi spuna dupa cine suspinase in vacanta, la ski ? De ce ?

Plec inspre clasa prietenelor mele, dar am ghinion. Ora deja incepu-se.

Si intr-un ghinion o tinusem toata ziua. Bine ca s-a terminat totul si ma indreptam spre casa. Cele 3 etaje mi se pareau un adevarat munte. Genunchii mei se lasau tot mai mult in jos, iar umerii erau aplecati datorita oboselii. Aveam de gand sa dorm putin dar...

-         Buna, mama ?

-         Unde ai fost la  ora de fizica ? spuse dojenitor mama in timp ce se ridica-se de pa scaunul de langa aragaz.

-         Poi... am fost...vestiile circulau mai repede de cat imi puteam inchipui.

-         Astept un raspuns ! zise ea cu o voce ca si cum ar fi apocalipsa.

-         Am fost la « le tresor »

-         In timpul orei de fizica ? spuse ea parca jignindo raspunsul meu.

-         Da! Spun eu sigura pe mine, incercand sa ies din bucatarie.

-         Domnisoara, cand mama imi spune asa e de rau, cate absente ai in total ? cat de drastic ti-au scazut notele ? cat de impertinent le raspunzi profesorilor ? si cata dezordine e in camera ta ?

Nu reuseam sa raspund la nici o intrebare, pentru ca mama raspundea in locul meu :

-         Poti  sa raspunzi la aceste intrebari ? stai sa vedem...o nu poti, am sa iti raspund eu : in total absentele tale se ridica la un numar de 67, notele tale sunt terifiante, am primit multe acuze cum ca ai fi impertinenta cu profesorii tai in loc sa inveti, iar camera ta arata ca dupa razboi. De azi inainte nu ai voie la calculator, bineinteles internetul va fi deconctat pentru urmatoarele 3 luni, si te rog sa imi dai chiar acum telefonul mobil !

cap2-Poate fi ceva mai rau de atat ?

                                      

             Cu pasi repezi, Lizzy si Diana, se indreapta spre locul unde ne aflam. Desi eram prietene de foarte mult timp, toate eram diferite unele de celelalte, insa acest lucru ne-a facut sa ne completam si sa fim unite din toate punctele de vedere.

Eram toate foarte curioase,dar ne-am dat seama inca de cand am vazut acele lacrimi curcand siroaie pe obrazul Amaliei ca se intamplase ceva nu tocmai placut. O priveam cu ochii mari si plini de curioazitate.

-         Parintii mei divorteaza ! spuse ea scurt si direct

Moment de tacere. Ochii se deschise si mai mari la aflarea vestii. Dumnezeule, oare chiar e posibil, Amalia e o fata foarte speciala, oare chiar i se poate intampla ei acest lucru.

-Amalia, spuse Diana spargand tacerea ce ne inunda pret de cateva secunde,esti sigura, continua ea, poate ca e doar o criza prin care trec parintii tai, sfarsi ea foarte matur.

Diana si Lizzy studiau stintele ,pe cand eu si Amalia studiam limbile straine, dar eram de aceeasi varsta.

-Sunt sigura ! Mama a anuntat-o aseara pe bunica si am auzit clar cand ii povestea bunicii ca....lacrimile ii curgeam dealungul obrajilor fara incetare.

-Calmeaza-te , spuse  Lizzy daruindu-i o ibratisare numita de ea ”imbartisarea ursului”

Cine altcinava daca nu eu o intelegeam pe Amalia, doar si eu am trecut prin ce trece ea acum.

Plansete, consolari, dar iata ca o multime de ochi era atintita spre noi. Doamna bibliotecara ne ceruse in modul sau politicos sa « parasim incinta » si asta am si facut indreptandu-ne spre cafeneaua de peste drum de scoala.

Muzica, miros proaspat de cafea,barfe, asta ne intampina in cafeneaua « le tresor».

Lizzy comanda pentru fiecare un frappe cu sirop de struguri.

- Lizzy, spune diana nervoasa, stii ca nu imi plac strugurii, de cate ori sa iti mai repet acest lucru ?

- Da, Lizzy, cred ca ar trebui sa ne ceri parerea ! repetam eu oarecum ce Diana incerca sa sublinieze.

Cu un semn amical Diana imi multumise, iar discutia incepu. Amalia spunea cu ochii in lacrimi prin cate a trecut de alungul a 15 ani. Parintii ei au slujbe foarte bune, iar veniturile sunt cat se poate de bune pentru perioada prin care trece tara in momentul de fata. Dar oare ce era ? Ce se intampla in familia ei ? Lacrimile din ochii Amaliei curgeau siroaie, dar isi gasi putere sa continue si ne povesti.

-Bunica a fost cea care a fost langa mine majoriatea timpului, deoarece parintii mei erau tot timpul plecati, calatoreau des, iar daca nu imi petreceam timpul cu bunica, stateam cu vreo bona pe care o angaja mama.

Noi o priveam uimite, nu stiam ca era chiar asa greu sa fi ca ea. Adica nu era niciodata mai sincera ca acum, si nu ca e mincinoasa, dar ochii ei vorbeau de la sine.

-Totul  s-a intamplat acum 2 seri, continua ea, tata a ajuns mai devreme acasa, iar mama pregatea cina. A fost cea mai tacuta masa la care am luat parte. Apoi am mers sa o conduc pe bunica, iar cand m-am intors ei se certau, iar paharul a fost plin in totalitate cand mama spunea furioasa : Divortez ! Nu va puteti inchipui ce am simtit in acel moment.

-Aaa, de aceea nu ne-ai insotit in acest weekend la patinuar ? simteam sa intreb eu, nu stiu de ce, dar asa e stilul meu, cateodata recunosc ca pun intrebari stupide.

- Haide, Kristine, sa o lasam sa continue ! replica Diana, cand Lizzy inceraca si ea sa puna o intrebare la fel de stupida ca a mea.

Nu puteam nici sa mai vorbesc. Amalia era intr-o situatie ce nu prevedea vreo iesire prea curand.

            -Poate ca ar trebui sa le lasi un timp de gandire, poate ca nu o sa se intample acest lucru, poate ca ... e doar o cearta exagerata, spuse Lizzy cu o seriozitate ce nu o intalnesti prea des la ea.

Timpul se scurse si am decis totusi sa infrunt situatia si sa ma prezint la ora doamnei Zuzu, chiar si fara proiect.

Alerg repede in clasa pentru ca pauza era pe sfarsite si nu doream sa intarzii la ora de geografie, chiar daca la ora de fizica nu am fost prezenta. Amalia decise sa mearga acasa. Se putea observa ca nu era timp de scoala pentru ea azi. In clasa o rumoare profunda acoperea sunetul ploii .

-         Ai auzit ce sa intamplat ? ma intreba Miriam nelasandu-mi timp de respirat...