cap 10-b

-         Ce faceti acum? Intreba Lizzy

-         Trebuie sa dau un telefon! Am spus eu.

Lizzy si Diana m-au privit suspicios, zambind cu toata fata.

-         Ah, Robert..ofta Lizzy.

-         Da..

-         Hei, fetelor, spuse Diana, ne vedem maine?

-         Da, sigur!

-         Nu uita sa suni, spuse Lizzy privind spre telefon.

-         Asta facem!

-         Noi, plecam, Kristine, spuse Diana, ramai aici?

-         Da! Probabil ma intalnesc cu cineva.

-         “Cu cineva..” au spus ele impreuna razand.

-         Pa, Kristine! Spuse Lizzy

-         Pa, fetelor!

Eram blocata in mijlocul trotuarului, nestiind incotro sa ma indrept. Credeam ca un apel catre Robert ar fi fost cea mai buna varianta, dar nu am reusit sa scot telefonul din buzunar caci Robert era deja in spatele meu.

-         Robert, buna! Am spus zambind in timp ce ma apropiam sa il sarut.

-         Trebuie sa vorbim! Spuse el serios sarutandu-ma pe frunte.

Ne indreptam inspre parcul din apropiere. Robert s-a oprit brusc:

-         Kristine, am vrut sa iti spun de ceva timp lucrul asta...ma intorc in Anglia!

-         Poftim? Am raspuns confuza asezandu-ma pe o banca.

-         Nu voiam sa fiu asa dur dar...

-         Si tu pleci? Amalia, acum tu?

-         Da! Vacanta mea aici s-a sfarsit, ma asteapta Anglia, imi spuse el uitandu-se in pamant

-         Stiai ca o sa pleci o data si o data?

-         Da..

-         Si de ce nu mi-ai spus?

-         Credeam ca o sa iti dai seama de asta, Kristine!

-         Cum sa imi dau seama? M-ai facut sa ma indragostesc de tine si acum ma lasi balta!

-         Nu te las balta! Nu as putea, Kriss, esti...

Se opri pentru o secunda apoi continua:

-         Esti singura care conteaza pentru mine acum, daca as putea as ramane aici!

-         Ramai!

-         Vrei sa raman?

-         Da!

Nu voiam sa par egoista si nu voiam sa il fac sa se simta prost, dar in acel moment simteam cum lacrimile incep sa imi tremure pe obraz si cum un nod mi se impleticeste in stomac. Oare am facut ceva sa pierd persoane dragi ? Sau destinul imi da palme sa imi revin dupa atata plutire?

-         Intelege-ma, drguto, e complicat si..

-         Bine, te inteleg, am fost  egoista! Normal ca trebuie sa pleci. E evident. Acolo e casa ta, pritenii tai si..o multime de  fete dragute...

-         Ba nu ai fost egoista !

-         Ba da !

-         Nu sunt fete dragute in Anglia!

-         Serios? Am intrebat suspicioasa

-         Bine, doar cateva, a spus el razand, nu asta e ideea, Kristine. Tu esti cea importanta acum.

Ii priveam din nou ochii verzui ce erau in contrast cu zapada si nu imi puteam imagina o imagine mai frumoasa. Luminile colorate ce dadeau parcului o impresie ca”vesnic Craciun” i se jucau prin parul sau saten.  Era perfect! Si nu am stiut sa apreciez perfectiunea din el.

-         Ai niste ochi superbi! I-am spus eu imbratisandu-l si simtindu-i caldura corpului.

-         Nu se compara cu ai tai! I-as putea picta o data...

-         De ce nu ii pictezi?

-         Pentru ca ma intimideaza irisul lor jucaus.

-         Esti asa cald...emani afectiune! I-am spus eu zambind in ciuda lacrimilor

-         My life would not be the same without you in, spuse el sarutandu-ma pe frunte.

Moment de tacere. Iarasi acel moment de tacere, deoarece ma lasa fara cuvinte!

-         Si cand pleci? L-am intrebat in cele din urma.

cap.10-Easy come, easy go

De doua lucruri eram absolut sigura: 1 Robert era cel mai minunat, romantic, intelegator baiat pe care l-am intalnit, si 2, eram de-a dreptul absorbita de el.

Uitasem de Erik, uitasem de fete aproape toata saptamana. Mi-a devenit mai mult decat un simplu iubit. Pentru mine, Robert a devenit un prieten bun, si un umar pe care sa rad sau sa plang cand am nevoie. Vorbeam ore intregi la telefon, ne trimiteam email-uri si sms-uri in fiecare ora, si nici unul nu credea ca abuzam de privilegiul tehnologiei.

Aveam sa ma pierd in luna decembrie printre atatea schimbari.

Telefonul vibra galagios pe pat: “Nu uita ca ne vedem la 5. Stiu ca esti ocupata cu Robert, dar aminteste-ti si de noi. Amalia pleaca maine. Xoxo Lizzy”.

E adevarat ca nu am petrecut timp cu ele de marti, adica de 4 zile, dar nu am chiar uitat de ele. Ne vedeam la scoala zilnic.

Era aproape 4 si jumatate. Ma grabeam sa ies pe usa cand o aud pe mama strigandu-ma:

-         Kristine, unde pleci?

-         Ma intalnesc cu fetele, Amalia pleaca dimineata, e ultima oara cand o sa o mai vad, spusem eu incaltandu-ma.

-         Pot sa vorbesc ceva cu tine?

-         Repede, mama, te rog!

-         Cum merge relatia ta cu Robert?

-         Nu am timp acum, vorbim cand vin..

-         Niciodata nu ai timp de mine,

-          Nu dramatiza! i-am spus eu iesind pe usa

Frigul de afara te ingheta in totalitate ,la propriu. Ma apropiam de locul stabilit, vazandu-le pe fete inghetate la fel ca mine. Amalia se apropia din celalalt capat al trotuarului. Ajunsesem in acelas timp si ne priveam in ochi una pe cealalta.

-         Si pleci? Deci chiar pleci?intrebam cu ochii inlacrimati

-         Da! Maine dimineata! Spuse Amalia cu buza tremuranda

-         Nu pot sa cred ca totul s-a sfarsit aici...

-         Nu s-a sfarsit Kristine, ma intrerupse Diana, se ve intoarce!

O priveam in ochii ei albastrii lasati in jos ce nu pareau a fi de acord cu cele spuse de Diana.

-    Amalia, te iubesc pentru ca ma tineai cu picioarele pe pamant!spuse Lizzy plangand

-     Si eu te iubesc pentru ca m-ai invatat sa am incredere in mine! spuse Diana

-     Iar eu, te iubesc pentru ca imi ceri atat de putin si imi dai asa de mult ! am spus eu

-     Si eu va iubesc fetelor ! Va iubesc ca ati fost langa mine cand mi-au tremurat lacrimile pe fata...

Nu credeam ca voi ajunge ca vreodata sa imi iau ramas bun de la vreuna dintre ele. Dar cu toate astea, momentul asta a sosit. Amalia pleca! Vizualizam in minte momentele in care a fost alaturi de mine...si erau multe.

Imi aminteam cum am fost cu ea la dentist pentru a-si pune aparat dentar, imi aminteam cum am fost cu ea sa isi cumpere primul peste pentru acvariu, si au mai urmat inca 9, imi aminteam cum a venit la mine si mi-a spus ca va pleca.

-         Si pleci? Chiar pleci?

-         Da, Kristine, plec! Spuse ea trista

-         Te iubim Amalia! Spuse Lizzy emotionata

-         Si eu,fetelor, si nu uitati, daca o pagina se intoarce, incepe un nou capitol, si vom tine legatura! Nu o sa ma uitati asa usor, va promit!

Ne imbratisam pentru, posibil, ultima data, desi mintea mea dorea sa creada ca ea nu pleaca.

O sa imi lipseasca Amalia! Era si inca este o parte din mine.

Amalia se urca in taxi. Noi am ramas ,parca blocate, si priveam in gol.

Eram din nou in acea intersectie, aproape de scoala, dar de data asta ne desparteam si nu ne intalneam ca intotdeauna.

-         Ce o sa va lipseasca cel mai mult la ea? Intreba Lizzy

-         Ea in totalitate! Spuse Diana

      -   Si faptul ca ne tinea impreuna! Am spus eu si am lasat capul in jos