cap.9-b

-         Da! Ar fi perfect!

-         Ma gandeam eu, e frig! Revin in 2 minute

-         Bine!

Ninsoarea s-a oprit. Am scuturat zapada de pe o banca si m-am asezat. Ninsoarea ce cazuse cu o ora inainte a imbracat totul in alb. Oamenii treceau grabiti prin parcul parca din povesti, nestiind sa aprecieze minunatul alb.

Aburii din paharul de plastic in care se afla ciocolata ieseau timizi inaltandu-se spre nicaieri.

Robert se aseza pa banca, privind in gol.

-         Deci... spuse el in final.

-         Deci... veni raspunsul meu.

-         Ce faci? Zambi

-         Ma bucur de gustul de scortisoara. Tu?

-         Ma gandeam la..

-         La ce?

-         La faptul ca e iarna si inca nu am fost la ski

-         Mie nu imi place iarna, desi imi place sa privesc ceea ce face in natura.

-         Eu ador iarna. Magia e altfel...m-a privit razand

-         Mie imi place vara! I-am raspuns repede.

-         Mergi la mare vara?

-         Nu tot timpul! Dar sunt toata vara plecata din oras. Ador sa calatoresc.

-         Si vara asta ce vei face?

-         Ma gandeam la un weekend in  Vama Veche si probabil o saptamana sau doua vizitand rudele ,iar restul vacantei il petrec mereu cu tata. E momentul cand ma descatusez de mama.

-         Ai grija cu ciocolata, spuse el vazand ca era sa o scap.

-         Sunt mereu neindemanatica!

-         Apropo de aseara, am lasat ceva “in aer”, spuse el.

-         Da, asa e!

-         Kriss, il placi pe Erik? Intreba el serios.

-         Si eu ma intreb asta de multe ori. Nu mai e Erik care a fost candva, politicos si sensibil. I se da multa atentie in ultima vreme si “i s-a urcat la cap”.

-         Dar il placi?

-         Da! E simpatic!

-         Dar nu te merita! E un badaran!

-         Nu vorbi asa!

-         Kristine, tin la tine, si imi pasa de sentimentele tale pe care le insiri inaintea lui si el le zdrobeste, fie ca e vorba de Cleo sau de indiferenta lui.

-         Nu are nici o legatura cu Cleo! De unde stii de ea?

-         Unde dintre gemene, Marta mi-a povestit.

-         E o mincinoasa precum Cleo! Nu o lua in seama.

-         E mincinoasa si cand mi-a zis ca probabil te-ai indragostit de mine?

-         Ea ti-a zis asta? Cand?

-         In cele 2 minute devenite 20!

-         Nu are de unde sa stie!

-         Normal ca nu ! a ras el

-         De ce ai intrebat atunci ?

-         Voiam sa iti vad reactia...

-         Si ce ai constatat? L-am intrebat alungindu-mi gatul spre el.

-         Ca..da?

-         Da?

-         Deci da...spuse el.

-         Da..

Inima mea batea cu putere, iar sunetul ei ii trezii pe milioanele de fluturasi din stomacul meu. Senzatia aceea ,atat de cunoscuta si parca acum atat de straina, imbinata cu mult frig, mi-au dat o culoare rosiatica in obraji. Simteam tacerea cum imi apasa spatele, cu greutate.

-         Si eu..spuse el

-         Si tu, ce?

-         Serios acum...spuse el ridicandu-se de pe banca si asezandu-se in fata mea.

-         Nu inteleg...

-         Ai un fulg pe buze! Spuse el zambind

Robert se apropia usor, privind tinta fulgul ce se topea sub respiratia lui. M-am ridicat si simteam fulgul de nea se topindu-se sub o respiratie calda ce se transorma in sarut. Mi-am asezat capul pe umarul lui, imbratisandu-l strans.

-         Ma bucur ca esti aici! Sopti el

-         Si eu..

-         Asta inseamna ca..

-         Ca ce? Am intrebat zambind.

-         Ti se mai aseaza un fulg pe buze, spuse el razand si sarutandu-ma din nou.

-         Da! Inseamna ca da.

9.Un fulg pe buze

Si e din nou luni!

Teribilele zile de luni, nici azi nu ma lasa sa ma bucur de restul saptamanii. Sincer, pentru mine exista doar vineri si sambata, sau sa nu fiu rea, dupa ziua de miercuri, consider ca e deja weekend.

Clopotelul anunta sever inceperea cursurilor. Pe coridoare, linistea s-a asternut pret de 50 de minute. In salile de clasa, plictiseala isi face simtita prezenta la ora doamnei Zuzu.

-         Si observ ca din nou vorbesc pentru pereti, spuse ea nervoasa.

-         Haideti, miss,  aveti de gand din nou sa ne aburiti si azi? Intreba pe un ton extrem de plictisit Cornellius

-         Scuza-ma! Ti se pare ca materia mea te abureste?

-         Nu chiar, uneori, spuse Miriam, amuzanta mea colega de banca.

Miss Zuzu ne privi atenta si foarte indignata ,dupa care  isi luase catalogul si a iesit nervoasa din clasa.

-         Grozav, ora libera! Tipa Cornellius bucuros.

-         Unde iesi? Il intreba Amalia

-         Ma duc la Erik, spuse el si iesi repede din clasa.

Bucurosi ca orele s-au terminat, ne grabeam sa iesim din clasa. Ma pregateam sa plec cand telefonul mi-a sunat:

“Hei, sunt aproape de liceul tau. Hai sa ne vedem !’’

-         Ok!

“Sunt acolo in mai putin de 5 minute”.

-         Cine era? Ma intreba curioasa Amalia

-         Robert! Apropo, Amalia, cand pleci pe meleaguri straine? Directorul stie?

-         Da, stie, toti stiu! Mai putin unii colegi...

-         Esti trista, asa-i?

-         Sa zicem ca, o sa trec peste!

-         Hei, voi doua, ati vazut-o pe Diana? Intreba Cornellius intrand in clasa cu Erik

-         Probabil a plecat, sau poate e cu Lizzy, nu stim! Am raspuns eu fiind intimidata de prezenta lui Erik.

-         Da, nu e aici, hai sa mergem, spuse Erik privindu-ma incruntat.

-         Erik, ai 2 minute libere? L-am intrebat eu

-         Nu!

-         Bine!

Ma pregateam sa ies din clasa cand il aud pe Erik:

-         Am 3 minute libere! Spuse el razand

-         Uite, eu sunt serioasa, vreau sa vorbesc ceva cu tine!

-         Du-te, omule, ii spuse Cornellius lovindu-l peste umar.

-         Ce e ? intreba el soptind in timp ce inchise usa la clasa

Imi cautam curajul si nu il gaseam nicaieri.

-         Spune, Kristine, se scurg cele 2 minute!

-         Hai, taci! I-am spus razand.

-         Deci..

-         Deci uite ce e, in legatura cu aseara...

-         Da, eram sigur ca asta vei spune!

-         Lasa-ma sa continui..

-         Bine, nu te mai intrerup.

-         Aseara, te-ai purtat ciudat !

-         Da, eram nervos!

-         De ce?

-         Strainii..

-         Kristine! Se auzi un strigat pe coridor

-         Robert, ai ajuns, tocmai vorbeam cu el!

-         Care el ?

Priveam in spate si Erik se departa rapid de locul in care ne aflam.

-         Kristine, care el? Intreba Robert din nou

-         Panoul! Am spus eu razand.

-         Bine, sa zicem ca te cred. Hei, esti gata ?

-         Da ! Dar unde mergem ?

-         Undeva unde imi place sa merg cand vin in vacanta aici...

Vantul ce imi izbi fata la iesirea din scoala, imi dadu un tremur usor in corp. Pe strazile apropiate liceului, multa lume era in goana pentru a face primele pregatiri pentru mult asteptatele sarbatori de iarna.

Decembrie!

Pe trotuarul aglomerat, capetele acoperite cu caciuli si fetele invaluite in fulare isi faceau loc printre fulgii ce cadeau lenesi.

Robert se opri pentru o secunda si apoi zis:

-         Daca tot am inceput, hai sa continui..

-         Cu ce?

Ma privi pret de doua secunde si ma lua de mana. Am zambit, deoarece nu imi dispalcea idee si am continuat sa mergem.

Ne apropiam de parc. Vantul continua sa sufle imparstiind fulgii de zapada peste tot.

-         Vrei o ciocolata calda? Intreba el

cap.8-c

“Ne pregatim de poze!”, se auzi un strigat de jos.

Ne-am ridicat si ne indreptam spre grupul adunat pentru poze. O priveam pe mama ce se uita tinta la pata de pe rochia mea spunand pe un ton semi-calm-semi-nervos :

-         Kristine! Ce s-a intamplat?

-         Nu se mai curata!

Am spus nepasatoare, iar ea ma tot fixa cu privirea. Cicisprezece minute,cat au tinut pozele,  s-au scurs cat cicisprezece ore. Am stat in spate pentru a masca pata de pe rochie, dar mereu cineva ma invita sa stau mai in fata, si uite asa pata mea va ramane si in poze.

-         Pregatiti-va, fetelor! Plecam in mai putin de 10 minute.

Acesta a fost advertismentul mamei!

-         Kristine! ma striga Robert.

-         Da!

-         Trebuia sa vorbim, sau ai uitat?

-         Nu! Asa e! Iarta-ma! Din nou..

-         ...probleme, stiu! Spuse asta rotindu-si din nou privirea.

-         Suna-ma maine!

-         Bine! Spuse el imbratisandu-ma foarte strans.

Dupa doua petreceri, sau mai bine zis, o petrecere si jumatate, am considerat ca as merita mai mult somn. Acesta este motivul pentru care in urmatoarea zi m-am trezit in jur de ora pranzului, cautand-o pe mama. Nu o  gasesc nicaieri!

Ma trezesc si pregatesc doua boluri de cereale cu lapte, pentru mine si Diana.

Micul de jun a fost banal! Discutii plictisitoare intre mine si Diana, dupa care ea zise :

-         Hei, Kristine, imi pare rau!

-         Pentru ce?

-         Pentru aseara! M-am purtat copilareste si...

-         Hei, eu imi cer scuze! Eu am reactionat gresit! Iti place Cornellius, e ok!

-         Da, imi place, spuse ea zambind.

-         Si e in regula!

Nu stiu cum, dar atmosfera s-a mai detensionat, ceea ce era bine.