cap 15-b sfarsitul povestii

Inima mea imi batea din nou cu putere. Imi era dor de acel sentiment. Imi era dor sa am fluturi in stomac atunci cand vorbeam cu el, imi era dor sa imi tremure mana cand tineam telefonul la ureche si vorbeam cu el.

Nici nu am sesizat cat de redepe am ajuns in parc. M-am asezat pe o banca si incercam sa imi ascund emotiile. Vantul bland al primaverii imi ridica bulcele de par. Racoarea o simteam in obrajii reci.

La capatul celalalt al parcului, il vedeam venind pe el. Era la fel ca intotdeauna si eu simteam din nou aceleasi sentimente cand il vedeam. Se apropia de mine,

zambindu-mi. M-a imbratisat strans, dupa care mi-a spus cu o privire calda:

-         Ma bucur sa te vad, Kristine! Mi-ai lipsit mult!

-         Si eu ma bucur sa te vad, Erik! Si tu mi-ai lipsit foarte mult!

-         Hai sa stam jos! Spuse el zambind.

-         Deci..ma bucur ca ai venit, i-am spus eu simtitnd cu ma inrosesc

-         Ma bucur ca m-ai chemat! Totusi, imi spui daca motivul e acelasi?

-         E acelasi!

-         Da? Ma bucur ca nu ti-ai schimbat decizia, aveam un dubiu la un moment dat.

-         Nu pot sa imi schimb decizia. Poate ca niciodata nu am incetat sa te plac, si undeva in adancul sufletului, te-am iubit tot timpul, dar nu am realizat asta.

-         Pot sa te sarut? Spuse el zambind rusinat

-         Ma intrebi daca poti sa ma saruti? De cand intrebi tu fetele daca poti sa le saruti?

-         Nu esti ca celelalte fete, Kriss!

-         Imi place cand imi spui Kriss, pari asa, emotionat! I-am spus eu razand

-         Da, pai sunt, esti atat de speciala si imi pare atat de rau ca nu mi-am putut da seama de asta mai devreme.

-         Da...daca tu spui, am zis eu intorcandu-mi privirea in cealalta parte.

Erik s-a ridicat de pe banca si m-a ridicat in picioare, tragandu-ma de maini. Ma privea atat de insistent, incat i-am raspuns:

-         Da!

El a zambit usor si m-a sarutat, apropiindu-ma tot mai mult de el. Isi puse mainile pe spatele meu, iar eu in jurul gatului sau. Se distanta usor zambindu-mi. Nici in un milion de ani nu credeam ca voi ajunge aici, eu cu Erik, marea mea iubire din trecut, prezent....probabil viitor.

-         Vrei sa ne plimbam? Spuse el

-         Da, sigur!

-         Pot sa te tin de mana? Intreba el zambind

-         Sigur, am spus eu sarutandu-l pe obraz! Nu trebuie sa ma intrebi

-         Ma bucur atat de mult ca sunt aici cu tine, spuse el.

-         Si eu!

Erik m-a luat de mana si am inceput sa ne indepartam de parc. Ma simteam foarte bine, as fi dat orice sa se opreasca timpul atunci.

Am vorbit foarte multe, despre filme, carti, muzica, despre noi. Aveam atat de multe in comun, si nici macar nu stiam. Ne placea aceeasi ciocolata, ceea ce l-a facut pe Erik sa cumpere o tableta de ciocolata amaruie de la o cofetarie de pe strada pe care ne plimbam. Am inceput sa mancam ciocolata si sa ne continuam drumul. Nu stiam unde ajungem, stiam doar ca nu trebuie sa ne oprim acolo unde eram, si sa profitam de timpul pierdut.

Mergema razand si discutand, cand deodata, am observat pe cineva venind de la celalalt capat. Erik spuse:

-         Cine e ea?

-         De ce e el cu ea? Am spus eu

-         Te deranjeaza asta? Intreba Erik suspicios

-         Nu, doar ca, aveam impresia ca el a plecat in Anglia.

-         Mergem sa ii salutam? Intreba Erik

-         Nu, deja vin ei inspre noi!

-         Buna! Spuse Robert

-         Buna! Am spus eu

-         Ma bucur ca te simti mai bine, Kristine!

-         Si eu ma bucur! Am spus zambind

-         Buna, Erik! Spuse Robert politicos

-         Buna, Robert! Spuse Erik zambind

-         Sa va fac prezentarile, spuse Robert, ea e prietena mea, Ariana!

-         Prietena ta? Intreba Erik

-         Amica..spuse Robert

-         ...momentan, spuse Ariana zambind sarcastic.

Era draguta, nu pot spune minciuni, avea parul blond si drept, pana la umeri si ochii caprui. Era putin mai inalta, dar asta nu era un dezavantaj. Probabil tocurile o faceau sa para asa.

-         Credeam ca ai plecat deja? L-am intrebat eu

-         Pai..inca nu, spuse Robert.

-         Ea e Kristine, cea de care mi-ai spus? Il intreba Ariana pe Robert

-         Da, ea e, spuse Erik serios.

-         Ma bucur sa te vad, in sfarsit! Spuse ea privindu-ma zambind.

-         I-am povestit Arianei despre tine, spuse Robert, eram sigura ca il vei alege pe Erik. La urma urmei, el e aici, cu tine, iar eu...

-         ...tu vei fi fi cu mine la Londra, in scurt timp! Spuse Ariana serioasa,

facandu-i cu ochiul lui Robert.

-         Da! Ariana  studiaza la Londra, impreuna cu mine, fotografia, ti-am spus parca de asta? Ma intrebat Robert.

-         Mda...si uite cum se leaga totul, am soptit eu.

-         De cat timp locuiesti in Londra? O intreba Erik pe Ariana

-         De...opt luni, spuse ea buimaca.

Robert s-a aporpiat de mine, luandu-ma de mana:

-         Kristine, spuse el departandu-ne de cei doi, stiam ca il vei alege pe Erik, am si eu dreptul la altcineva! Spuse el

-         Sigur ca ai dreptul! Am spus eu glumeata

-         Erik e un tip de treaba! Spuse Robert

-         Da, si e absolut adorabil...ii spuneam eu in timp ce il priveam pe Erik discutand cu Ariana.

-         Mai adorabil decat mine? Intreba el

-         Poftim? Am spus eu razand

-         Glumeam! Hai sa ne intoarcem la ei

Ne-am intors la locul unde erau ceilalti doi. Il priveam pe Robert si vedeam cum o privea pe ea. O privea cu aceeasi ochi cu care imi zicea mie “i love you”. Era ciudat sa imi pese, dar apoi il priveam pe Erik si inca nu imi venea sa cred, ca dupa atata timp, eram impreuna.

Se facuse seara, iar Erik m-a condus spre casa. In fata blocului in care locuiam se oprise si imi spuse:

-         Te sun mai tarziu!

-         O sa astept! I-am spus eu sorbindu-l din priviri

-         Ne vedem maine! Spuse el

-         Ne vedem...

Erik m-a imbratisat puternic, apoi m-a sarutat suav, dupa care mi-a zambit lung, lipindu-si nasul de al meu. L-am ibratisat din nou, dornica de a-i simti parfumul.

-         Nu vrei sa urci? L-am intrebat eu

-         Nu, poate altadata, spuse el.

-         Am fursecuri, am spus eu incercand sa il conving.

-         Suna tentant, dar altadata!

Erik m-a sarutat pe frunte, apoi s-a indreptat catre strada principala.

Ajunsa in camera mea, m-am trantit pe pat, razand cu pofta. Se pare ca dupa atatea zile, in care nu stiam mai nimic de mine, totul a capatat un nou contur. Nu imi venea sa cred ca, Erik, cel pe care il adoram din copilarie, era cel de care eram acum indragostita peste cap, iar acest sentiment imi era impartasit. Ma bucur ca am ramas prietena cu Robert, in ciuda circumstantelor, si ma bucur ca minunata mea camera mov e un sfetnic bun, iar tavanul tacut, ma sfatuia prin linistea sa.

            Ce am invatat din toata povestea? In primul rand, sa am grija ce imi doresc, mereu dorintele se implinesc, fie mai tarziu, fie mai devreme, in al doilea rand, am invatat ca miracolele exista, ele ne tin in viata, iar in al treilea, dar nu in ultimul rand, dragostea adevarata mereu se implineste, o persoana, daca e cea potrivita, iti poate schimba intreaga opinie despre ceea ce inseamna iubirea. Iubirea e un sentiment nobil, ce se aseaza in suflet timid si cu blandete, trebuie doar sa il cauti, el se afla in orice suflet.

-         Kristine, ai avut o zi buna? Ma intreba mama, intrand in camera mea

-         Nici nu iti poti inchipui!

-         Ma bucur, scumpo! Ai un musafir

In usa aparuse un barbat foarte drag mie

-         Tata! Nici nu sti cat ma bucur sa te vad! Am spus eu sarindu-i in brate

-         Si eu ma bucur, dragul meu gandacel! Spuse el

-         Imi era dor de tine!

-         Si mie, Kristine, acum spune-mi tot! Zise el entuziasmat

-         Despre ce?

-         Incepe cu baiatul acela de jos, care te-a sarutat, spuse el razand!

-         Tata! Nu e mare lucru...uite, o sa iti povestec totul.

Tata s-a asezat pe pat ascultandu-ma atent si exclamand la fiecare propozitie pe care o spuneam. Imi era dor sa vorbesc cu el, pentru ca mereu ma asculta. Acum eram pe deplin fericita!

Un singur lucru mai am de precizat: Multumesc amneziei!