miercuri, 15 decembrie 2010

cap3-Ajutor

                                           

                                          

 Ajutor!
Am ramas eu si el!
Cum e posibil ?
E imposibil !
Era momentul potrivit sa il pun la treaba.
-         Daca ai ramas ai putea sa ma ajuti cu vasele !
-         Da, bine ! ai popcorn ? ador popcornul !
Si incepe a cauta prin dulapurile din bucatarie popcorn. Nici nu astepta sa ii spun ca am , sau nu am. In final gasise o punga de popcorn si o puse in cuptorul cu microunde, dupa care se urcase pe bufetul din bucatarie.
Era inutil sa mai astept dupa el, asa ca am inceput sa spal din mormanul de vase, farfuriile. Era ciudat sa stau in aceeasi incapere cu el dupa mica discutie aprinsa pe care o avuseram in sufragerie si...mi se parea mie sau nu putea sa isi deslipeasca privirea de la picioarele mele ?
-         Draguti bascheti ! afirma in cele din urama.
-         Merci!
Am inceput sa radem ! Poate ca nu era asa ciudat cum mi se parea la inceput ! Ochii lui pareau sinceri, in plus avea niste ochi caprui foarte frumosi !
-         Care e treaba cu unchiul tau ? intrebam eu curioasa in timp ce ma stergeam pe maini. Vasele mai puteau sa astepte. Ma asezasem langa el pe bufet !
-         La ce te referi ? intreba el razand in timp ce scoase  punga de popcorn de la microunde.
-         Adica...de cand stai cu el ? De ce ? Cati ani are ? Cati ani ai tu ?
Ultima intrebare o pusesem cu jumatate de voce !
-         Hmm ! Nu stau cu el, ai mei sunt plecati de am ramas cu Dan un timp. Are 45 de ani.
-         Dar, unde locuiesti ?
-         Londra, tatal meu lucreaza  in Marea Britanie de 12 ani.
-         Si cati ani spui ca ai ? intrebam cu sfiala.
-         16
-         Glumesti ?
-         Alt cuvant nu sti ? intreba enervant
-         Iar incepi ?
-         Bine gata, spuse razand. Stii glume bune ? intreba el curios
-         Stai sa incerc ! nu eram buna la asa ceva, dar incercarea moarte n-are ! stii ce ii spune o nuca unei aluni ?
-         Nu am idee !
-         Eu am coaja !
Liniste totala ! ah.. am gafat din nou ! robert radea fals, dar m-am prefacut ca il cred!
-         Mai bine incerc eu!
-         Mai bine! Aprob eu
-         Stii vaporasul acela rosu ce merge pe Dunare?
-         Nu !
-         Nici eu dar imi place culoarea !
Despre ce vaporas vorbea ? Si...rosu ?
-         Nu ne prea descurcam la capitolul asta ! constata Robert. Hei..hai sa iti vad camera...
-         Nu te rog, nu intra acolo ! fugeam dupa el asa incat sa nu ajunga in camera mea, in care era o dezordine totala.
-         Ba da ! hai !
De ce insista atat ? Ajunge in camera mea si constata cu stupoare ca nu era asa cum si-o imagina !
      -Wow ! Fato, esti tare...dezordonata ! incepe sa rada cu pofta
...................................

duminică, 12 decembrie 2010

cap2-e



-         El a inceput !
-         Ea a inceput !
-         Gata ! incetai acum ! spuse Dan lovind cu palma in masa, astfel imcat furculita cazuse pe jos.
-         Nu sunt papusa ta ! eram foarte nervoasa
Cum indrazenea ? in caz ca uita-se era la mine acasa, manca o  mancarea facuta de mama mea, iar in orice moment putea sa isi ridice fundul ala mare si sa dispara.
-         Spune-mi, Dan, sunteti rude cu adevarat, pentru ca sunteti foarte diferiti ?
-         O da ? Maria sigur nu e adoptata ? striga el in asa fel incat mama sa il auda
-         Doamna Maria ! il corectam eu.
-         Nu mai spune !
-         Incetati !
Dan incerca sa ne controleze
-         Ce se intampla ? Kristine explica ! mama intra cu tarta in mana, dar era mai mirata decat eram eu de cele intamplate !
-         El a inceput !
-         Cum asa ?
Mama era debusolata !
-         Gata ! sa incercam sa uitam cele intamplate ! Maria, prajitura arata minunat !
-         Multumesc ! iar cu tine, indreptand degetul spre mine, o sa vorbesc mai tarziu
-         Ce spui daca dupa desert vom merge la teatru ? am auzit ca e pusa in scena piesa « Othello ».
-         Sigur ! afirma mama sunt sigura ca Kristine se descurca singura un timp
-         O da ! sunt sigura ca ma descurc cu gramada de vase din bucatarie, hainele din camera mea , plus temele, plus... multe altele.
-         Poate altadata atunci !
Dan dadea inapoi !
-         Se va descurca !
Din nou mama cu acea privire a ei.
-         Robert poate sa ramana cu tine ! spuse Dan .
-         Nu e nevoie !
-         Nu e nevoie !
Am spus amandoi acela lucru in acelas timp. Uite ceva in comun, domnule stie-tot !
-         Nu ! am hotarat, asa ramane !

vineri, 10 decembrie 2010

cap2-d



Un domn inalt cu un sacou cafeniu imi zambea duios :
-         Tu trebuie sa fi Kristine ?
-         Aa.. da eu sunt ! fata mea era mai rosie decat un ou de Paste.
-         Imi pare bine ! Eu sunt Dan, iar acesta e nepotul meu Robert.
-         Imi pare bine ! spuse Robert, desi nu parea sa fie asa de bine, bietul de el probabil e in aceeasi situatie ca si mine, dar totusi mi-a intins mana politicos
-         Incantata !  am exclamat eu, dandu-mi seama de imensa greseala pe care o faceam. Nu i-am poftit inauntru...ah, Kristine, cat poti fi de stupida in momentul de fata. Poftiti, intrati, probabil mama ne asteapta !
La spate Dan tinea o punga de cadouri si un buchet de crizanteme ce ma imbatau cu mirosul lor. Mama hotara-se sa vina in intampinarea musafirilor, scotandu-ma din acea situatie fara scapare.
-         Buna, Dan ! Ma bucur sa te vad !
Fata mamei radia de fericire, ca si cum Brad Pitt ar fi fost invitat la masa. Mama ii starngea mana cu delicatete in timp ce ii daruia un sarut pe obraz. Oare asa trebuia sa fac si eu ?
-         Tu trebuie sa fi Robert ! ma bucur sa te vad
-         Deasemenea, doamna !
-         Oh...spune-mi Maria !
Amandoi isi zambira. Robert parea putin stingher.
-         Va rog, poftiti, masa e gata !
-         Oh, sper sa fie o masa de neuitat, adauga Dan
De ce sa fie o masa de neuitat ? Abia asteptam sa ies din chestia asta. Masa arata bine, si eram infometata. Observam ca mama era foarte eleganta, dar nici camasa lui Dan nu era de neobservat, in schimb eu paream asa neinteresanta cu baschetii mei. Ceea ce nu puteam trece cu vederea era faptul ca nepotul lui Dan era un tip foarte la moda, ma refer la faptul ca avea niste tenesi super, pacat ca acum era la fel de neinteresant ca si mine.
Mama aseza pe masa puiul si legumele. Ce bine ca am scapat de acele aperitive. Totul arata delicios, dar nimeni nu se apropia de mancare. Dan si mama au inceput sa povesteasca niste intamplari foarte « amuzante » din puctul lor de vedere, insa eu ma simteam ciudat. Nici macar sucul de piersici nu ma inviora.
Robert era tacut. Gandul ii era categorig departe. Butona ceva pe telefon. Probabil ii povestea unui prieten al ce masa plictisitoare se afla.
-         Va rog, serviti ! indemna mama
In sfarsit !
-         Puiul arata minunat, Maria ! exclama Dan
-         Multumesc ! sper sa va placa !
Ma reped sa prind un copan de pui, dar mama se uita la mine cu aceea privire, ce ma facea sa par vinovata. Intelegeam din ochii ei incruntati ca musafirii au prioritate. Fiecare alesese partea cea mai buna din acel pui picant. Dar totusi mi-a ramas un copan ce arata delicios.
-         Dan, cu ce te ocupi ?
Nu stiu de ce simteam nevoia sa destind atmosfera.
-         Domnul Dan, ma corecta mama.
Robert incepu sa rada subtil la cele spuse de mama, ceea ce ma facu-se din nou sa am aceea fata de ou de Pasti.
-         E in regula, Maria, poate sa imi spuna Dan, nu vreau sa par batran !
Mama si Dan au inceput sa rada, iar eu si Robert ne uitam unul la altul mai perplecsi ca niciodata.
-         Sunt agent imobiliar, continua el, dar in timpul liber imi palce sa joc golf si sa citesc, apropo, Maria, cartea de la tine e minunata. Ti-o voi returna la sfarsitul saptamanii
-         Nu-ti fa griji, nu am nevoie de ea acum !
Era clar. Un tip plictisitor, ce ii facea ochi dulci mamei.
Toti terminaseram de mancat, iar mama fugise sa aduca desertul.
-         Voi doi nu ati prea comunicat in dupa-amiaza asta ! observa sceptic Dan.
-         Oh, nu cred ca avem ceva in comun! spuse Robert
Pacat tipule! Imi pareai chiar simpatic! De ce toti fac cate o gafa atunci cand iti e lumea mai draga?
-         Categorig ! vocea mea era mai plina de sine ca nicodata
-         Adica ce as putea sa am in comun cu o pustoaica de clasa noua ?
Bomba exploda !
-         Poate doar clasa a noua !
-         Oh, esti sigura de asta ?
-         Categoric !
-         Alt cuvant nu sti ?
Ce sarcastic !
-         Bineinteles, bobocule !
-         Papusa, nu sunt in clasa a noua !
-         Oh, scuza-ma ! esti in a opta ?
-         Incetati ! spuse nervos Dan
...............................................

luni, 6 decembrie 2010

cap2-c



-         De ce ? intreb eu surprinsa, mama nu mi-a confiscat niciodata telefonul mobil.
-         Pentru ca eu sunt mama ta si atata timp cat stai cu mine, trebuie sa respecti niste reguli !
-         De cand reguli ?
-         De azi ! spuse mama nervoasa apropiindu-se de mine.
-         Dar am nevoie de internet penru lucrarile pe care le am de facut, spun eu incercand sa domolesc fiara, dar degeaba.
-         Exista carti, tanara domnisoara ! documenteaza-te de la biblioteca
Plec repede in camera mea. Nu era dezordine ca dupa razboi. Pe cine incerc eu sa pacalesc. Camera mea arata ca si cand ar fi fost culcusul unui dinozaur. Incerc sa fac ordine in speranta ca mama imi va da voie sa folosesc internetul. Dar telefonul mobil ? Ah, Doamne, de ce mi se intampla mie una ca asta ? o sa fiu o ciudata pana la sfarsitul semestrului.
Aud telefonul sunand ! Ah, raspunde mama !
-         Nu, Kristine nu poate sa vorbeasca la telefon momentan…Nu nu o poti suna mai tarziu, cu peste aproximativ 3 luni! Nu nu-i voi spune ca ai sunat...te rog sa inchei conversatia ! caut-o peste 3 luni !
Ah...de ce presiuni am avut parte astazi ! si inca ziua nu s-a sfarsit. Mai trebuie sa si mananc in compania fiarei(mama) inca 2 mese. Si imi va controla lectiile!
Oare as putea iesi din casa azi ? Rascolind in amintiri gasesc portita de iesire: doamna Zuzu! Mai precis, o vizita la doamna Zuzu. Dar mai intai decid sa imi sun tatal pentru ai povesti despre cearta mea cu mama. Desi nu locuiesc cu tata, am o relatie buna cu el. Ma asculta cand am probleme ! E un super-tata !!!Ma reped la telefonul fix, astfel incat mama sa nu ma auda.
-         Alo,tata, nu o sa iti vina sa crezi ce sa intamplat....
-         Alo ! oh, Kristine, buna scumpo ! tatal tau momentan e ocupat. Doresti sa-i transmit un mesaj din partea ta ?
De ce raspunde ea la telefonul tatalui meu ? Era Carmen, iubita tatalui meu. De ce nu o suportam oare ? A...acum stiu ! Ca sa zic e felul de mama vitrega ce iti pune bete in roate, dar stie sa fie « lapte si miere » de fata cu tatal meu. Trebuie sa recunosc ca si unele avantaje pe urma ei. Vreau sa spun...cadourile mele de Craciun din partea tatalui nu mai erau doar simple sosete sau carti plictisitoare pentru ca de papusi nici nu se mai punea problema. Cadourile au devenit chestii interesante ca excursii la munte, haine super si nu in ultimul rand cina in oras in seara de Ajun.
-         Nu, multumesc ! O sa sun mai tarziu !
Nu puteam sa vorbesc cu ea ! Simteam o furie in adancul stomacului, ce ma facea sa par crispata.
O scartaitura enrvanta intampinata de fata plouata a mamei au umplut paharul.
Mama ma chema la masa, dar sincer chiar nu aveam chef de mancare dupa cate se intamplasera.
-         Avem musafiri, vino sa ma ajuti sa pun masa ! spuse mama pe un ton autoritar.
-         Cine vine ?
-         Un nou coleg de servici impreuna cu unul din nepotii lui.
-         Si sotia lui ?
-         Oh..nu e castorit ! Dar e un tip de treaba, iti va placea.
Alarma, alrma...nu are sotie, vine la masa, « e un tip de treaba », si pe deasupra va trebui sa imi placa ? Ciudat ! Foarte ciudat !
-         Pregateste-te ! schimba-ti hainele si vino sa ma ajuti sa pun masa !
-         Cred ca...adica..bine !  nu imi mai gaseam cuvintele
-         Foarte bine ! aproba mama.
Deschid dulapul si inca ceva ma face sa explodez. Hainele mele au tabarat peste mine impreuna cu testul meu la matematica, care Dumnezeu stie cum a ajuns acolo. Nici macar nu stiu ce sa pun pe mine, oare cat de elegant e acest domn ?
Gasesc intr-un final o pereche de jeans, care ma fac sa aleg o bluza simpla si niste bascheti. Ce, Dumnezeu, doar masa are loc la noi in sufragerie, si nu voi fi decat eu si mama si un domn, care habar nu am cine e...si..am auzit ceva de un nepot sau doi...sau mai multi. Sper sa fie de treaba si sa am cu cine comunica in timpul mesei. Ah... abia astept sa se termine totul !
Grabita, mama intra la mine in camera intr-o fusta cam eleganta pentru un pranz spre cina la noi in sufragerie, cu 2 camasi in mana.
-         Ah...sper ca nu ramai asa imbracata ! pune pe tine o rochie sau macar o fusta. E o masa importanta ! Acum, alege : cea roz pal sau cea alba cu curea ?
Se referea la camasi.
-         Cea alba e ok !
-         Oh, bine ! grabeste-te ! la ora 4 ajung musafirii
-         Ma grabesc, ma grabesc !
-         Hai, hai !
Minunat ! trebuia sa ma schimb din nou !
-         Parca eram pedepsitaa...strigam eu in asa fel incat mama sa ma auda.
-         Daca te comporti frumos in dupa-amiaza asta poate iti voi scurta pedeapsa
-         Mda..cat ? mormai eu
-         Poate pana la vacanta de Craciun, scumpo.
-         Si ce trebuie sa fac pentru asta ?
-         Sa da dovada de o adevarata domnisoara !
-         Da, bine, ma gandeam eu in sinea mea.
Nu parea greu, dar ca sa o multumesti pe mama era destul de dificil. Caut deci prin mormanul de haine  o fusta si gasesc o fusta draguta, deasupra de genunchi. Asortez un tricou, dar nu renunt la bascheti. Cardiganul ciocolatiu  din coltul usii imi facea semn ca dorea sa participe la masa, fapt pentru care l-am luat pe mine.
Masa era deja aranjata. Mama scoase cele mai bune tacamuri, si puneam pariu ca gatise o reteta celebra de-a ei : pui cu sos de usturoi si legume, iar la desert o minunata tarta cu fructe. Sper sa nu fi facut acele aperitive cu masline. Urasc maslinele !
In bucatarie mirosea a pui copt, deci banuielile mele se adevereau.
-         Kristine, te rog sa pui pe masa painea, deja e tarziu si nu sunt gata !
Vocea mamei se auzea din baie. Oare ce face acolo de atata timp ? Painea era feliata  si am asezat-o pe masa. Speram  sa-mi ridice pedeapsa ! Soneria a sunat la 4 si vreo 2 min. Nu era foarte punctual ! ma apropii de cleanta usii. Eram ca in acele filme de groaza, in acel moment in care te gandesti ce sa faci...sa deschid, sa nu deschid, sa o las pe mama sa deschida usa ?
Soneria devenise enervanta.
-         Kristine, deschide tu !
Ma apropii de usa. Mi se taiase respiratia, inima mi-o puteai auzi de la mile departare. Intr-o secunda parca mi-am revenit. De ce imi era asa teama sa deschid o simpla usa. Nu poate fi ceva atat de rau, ca un coleg de-al mamei sa vina la masa.
Deschid usa...

vineri, 26 noiembrie 2010

cap2-b



-         Nu ! ce e ?
-         Doamna Zuzu a avut un grav accident in drum spre scoala si avem ora libera. Ce vrei sa facem ? Haide ! Iti fac cinste cu un frappe cu sirop de struguri !
-         Prea mult frappe pentru ziua de azi, am raspuns eu oarecum ingrijorata pentru doamna Zuzu, desi sincer, constiinta mea era in mijlocul unei petreceri la aflarea vestii. Dar ce s-a intamplat ?
-         Nu stiu sigur ! a lovit-o o camioneta ce transporta lapte...dar, unde ai fost la ora de fizica ? intreba Miriam mai curioasa ca oricand.
-         Oh, nu am invatat !
-         Profesoara a fost foarte nervoasa astazi ! Ar fi mai bine sa nu te vada astazi prin preajma.
Fata lui Miriam era foarte serioasa. Deci din nou aveam ora libera. Ma indreptam spre clasa Dianei si a lui Lizzy cand.... nu puteam sa cred ce vad. Era Erik. Vai, oare cand s-a intors de la ski ? Erik cel mai  dargut baiat din scoala si desi il cunosc de mult timp, niciodata nu am avut destul curaj sa-i vorbesc direct, asa cum facea Lizzy, care spune despre sine ca ii e una din cele mai bune prietene. Se putea ceva mai mult de atat ? Oare sa-l salut ? Ah, ce presiune ! Dar am curaj !
-         Buna, Erik !
-         Oh, salut , Kristine !
Oh, Doamne ! Ce sa-i spun acum ? Vai ce proasta esti, Kristine, ma certa constiinta, intreaba-l cum a fost in vacanta !
-         Si...cum a fost la ski ?
-         Oh, stii si tu... ski, ciocolata fierbinte, iar ski, apoi iar ciocolata fierbinte. Partea neplacuta a fost  aceea ca parintii mei au sosit acolo in seara unei petreceri bestiale sub pretextul ca  « le-am lipsit », iar petrecerea a fost cam monotona.
-         Dar important e ca te-ai distrat !
-         Eh... da...dar a fost cineva care mi-a lipsit in mod special.
O vai! Asta nu e bine! Are o prietena ? Si eu care il asteptam atata timp ! Ah, Kristine, iar ai facut o gafa ! audienta imaginara din mintea mea face presinuni. Curaj, Kristine ! intreaba-l despre cine e vorba ! Nu, nu pot ! Ba da pot !
 -   Si...despre cine e vorba ? intrebam eu sfioasa
Tacere.
Ochii lui caprui erau atintiti inspre ochii mei verzi. Ah, imi plac la nebunie ochii lui caprui. De ce nu imi raspunde ?
-         Erik !
O nu din nou ! Acea voce pitigaiata insotita de sunetul unor tocuri cui pe pardoselile holului, ma inspaimantau de-a dreptul ! Era Cleo ! Fara gemenele groazei de aceasta data.
-    Mi-ai  lipsit, spuse ea sugrumandu-l cu mainile sale cremuite cu « crema din Paris ».
-    Oh, si tu mie, cred ! Spuse Erik putin confuz incercand sa se elibereze politicos.
-    Cand o sa ma inviti in oras sa-mi povestesti totul ?
Papusa de plastic si fara sentimente !
-     Momentan sunt ocupat cu echipa de baschet ! Nu stiu de ce se vrea un alt capitan. Dar, ce zici de sambata viitoare ? Erik ma privea asteptand raspunsul lui Cleo
ce a venit neconditionat intampinat de un tipat asurzitor.
-         Daa !
-         Ok ! te iau la 7.
Erik plecase iar eu am ramas in mijlocul unei confuzii de nedescris. Cleo astepta-se de mult acest moment. Plecase, de data aceasta fara a se mai lua de mine. Inima imi batea cu putere, oare de ce ? De ce ma simteam ca un peste pe uscat ? De ce Erik nu putea sa imi spuna dupa cine suspinase in vacanta, la ski ? De ce ?
Plec inspre clasa prietenelor mele, dar am ghinion. Ora deja incepu-se.
Si intr-un ghinion o tinusem toata ziua. Bine ca s-a terminat totul si ma indreptam spre casa. Cele 3 etaje mi se pareau un adevarat munte. Genunchii mei se lasau tot mai mult in jos, iar umerii erau aplecati datorita oboselii. Aveam de gand sa dorm putin dar...
-         Buna, mama ?
-         Unde ai fost la  ora de fizica ? spuse dojenitor mama in timp ce se ridica-se de pa scaunul de langa aragaz.
-         Poi... am fost...vestiile circulau mai repede de cat imi puteam inchipui.
-         Astept un raspuns ! zise ea cu o voce ca si cum ar fi apocalipsa.
-         Am fost la « le tresor »
-         In timpul orei de fizica ? spuse ea parca jignindo raspunsul meu.
-         Da! Spun eu sigura pe mine, incercand sa ies din bucatarie.
-         Domnisoara, cand mama imi spune asa e de rau, cate absente ai in total ? cat de drastic ti-au scazut notele ? cat de impertinent le raspunzi profesorilor ? si cata dezordine e in camera ta ?
Nu reuseam sa raspund la nici o intrebare, pentru ca mama raspundea in locul meu :
-         Poti  sa raspunzi la aceste intrebari ? stai sa vedem...o nu poti, am sa iti raspund eu : in total absentele tale se ridica la un numar de 67, notele tale sunt terifiante, am primit multe acuze cum ca ai fi impertinenta cu profesorii tai in loc sa inveti, iar camera ta arata ca dupa razboi. De azi inainte nu ai voie la calculator, bineinteles internetul va fi deconctat pentru urmatoarele 3 luni, si te rog sa imi dai chiar acum telefonul mobil !

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

cap2-Poate fi ceva mai rau de atat ?

                                      

             Cu pasi repezi, Lizzy si Diana, se indreapta spre locul unde ne aflam. Desi eram prietene de foarte mult timp, toate eram diferite unele de celelalte, insa acest lucru ne-a facut sa ne completam si sa fim unite din toate punctele de vedere.
Eram toate foarte curioase,dar ne-am dat seama inca de cand am vazut acele lacrimi curcand siroaie pe obrazul Amaliei ca se intamplase ceva nu tocmai placut. O priveam cu ochii mari si plini de curioazitate.
-         Parintii mei divorteaza ! spuse ea scurt si direct
Moment de tacere. Ochii se deschise si mai mari la aflarea vestii. Dumnezeule, oare chiar e posibil, Amalia e o fata foarte speciala, oare chiar i se poate intampla ei acest lucru.
-Amalia, spuse Diana spargand tacerea ce ne inunda pret de cateva secunde,esti sigura, continua ea, poate ca e doar o criza prin care trec parintii tai, sfarsi ea foarte matur.
Diana si Lizzy studiau stintele ,pe cand eu si Amalia studiam limbile straine, dar eram de aceeasi varsta.
-Sunt sigura ! Mama a anuntat-o aseara pe bunica si am auzit clar cand ii povestea bunicii ca....lacrimile ii curgeam dealungul obrajilor fara incetare.
-Calmeaza-te , spuse  Lizzy daruindu-i o ibratisare numita de ea ”imbartisarea ursului”
Cine altcinava daca nu eu o intelegeam pe Amalia, doar si eu am trecut prin ce trece ea acum.
Plansete, consolari, dar iata ca o multime de ochi era atintita spre noi. Doamna bibliotecara ne ceruse in modul sau politicos sa « parasim incinta » si asta am si facut indreptandu-ne spre cafeneaua de peste drum de scoala.
Muzica, miros proaspat de cafea,barfe, asta ne intampina in cafeneaua « le tresor».
Lizzy comanda pentru fiecare un frappe cu sirop de struguri.
- Lizzy, spune diana nervoasa, stii ca nu imi plac strugurii, de cate ori sa iti mai repet acest lucru ?
- Da, Lizzy, cred ca ar trebui sa ne ceri parerea ! repetam eu oarecum ce Diana incerca sa sublinieze.
Cu un semn amical Diana imi multumise, iar discutia incepu. Amalia spunea cu ochii in lacrimi prin cate a trecut de alungul a 15 ani. Parintii ei au slujbe foarte bune, iar veniturile sunt cat se poate de bune pentru perioada prin care trece tara in momentul de fata. Dar oare ce era ? Ce se intampla in familia ei ? Lacrimile din ochii Amaliei curgeau siroaie, dar isi gasi putere sa continue si ne povesti.
-Bunica a fost cea care a fost langa mine majoriatea timpului, deoarece parintii mei erau tot timpul plecati, calatoreau des, iar daca nu imi petreceam timpul cu bunica, stateam cu vreo bona pe care o angaja mama.
Noi o priveam uimite, nu stiam ca era chiar asa greu sa fi ca ea. Adica nu era niciodata mai sincera ca acum, si nu ca e mincinoasa, dar ochii ei vorbeau de la sine.
-Totul  s-a intamplat acum 2 seri, continua ea, tata a ajuns mai devreme acasa, iar mama pregatea cina. A fost cea mai tacuta masa la care am luat parte. Apoi am mers sa o conduc pe bunica, iar cand m-am intors ei se certau, iar paharul a fost plin in totalitate cand mama spunea furioasa : Divortez ! Nu va puteti inchipui ce am simtit in acel moment.
-Aaa, de aceea nu ne-ai insotit in acest weekend la patinuar ? simteam sa intreb eu, nu stiu de ce, dar asa e stilul meu, cateodata recunosc ca pun intrebari stupide.
- Haide, Kristine, sa o lasam sa continue ! replica Diana, cand Lizzy inceraca si ea sa puna o intrebare la fel de stupida ca a mea.
Nu puteam nici sa mai vorbesc. Amalia era intr-o situatie ce nu prevedea vreo iesire prea curand.
            -Poate ca ar trebui sa le lasi un timp de gandire, poate ca nu o sa se intample acest lucru, poate ca ... e doar o cearta exagerata, spuse Lizzy cu o seriozitate ce nu o intalnesti prea des la ea.
Timpul se scurse si am decis totusi sa infrunt situatia si sa ma prezint la ora doamnei Zuzu, chiar si fara proiect.
Alerg repede in clasa pentru ca pauza era pe sfarsite si nu doream sa intarzii la ora de geografie, chiar daca la ora de fizica nu am fost prezenta. Amalia decise sa mearga acasa. Se putea observa ca nu era timp de scoala pentru ea azi. In clasa o rumoare profunda acoperea sunetul ploii .
-         Ai auzit ce sa intamplat ? ma intreba Miriam nelasandu-mi timp de respirat...