cap.8-b

-         Da a fost.. am oftat eu tot cu capul in pamant. Unde ai fost in timpul dansului meu?

-         Dansul tau? Rase ea

-         Hai lasa, spune-mi, ai stat cu fetele?

-         Mda..

-         Mda??

-         Da! Am stat cu ele si Cornellius. Spunand aceasta se inrosi si puse capul in jos zambind.

-         De ce ai rosit? Am intrebat-o privindu-i obrajii.

-         Nu am rosit! Se revolta ea.

-         Bine, bine!

Stiam ca minte. Se revolta mereu cand minte. Era foarte imbujorata si zambea usor. Ochii ii sclipeau de fiecare data cand aduceam vorba de petrecere.

-         Stii, Kriss, am o problema..

-         Spune!

-         Defapt, as vrea sa iti cer o parere.

-         Desigur!

-         Crezi ca e posibil ca cineva ca mine, nu neaparat eu, nu e vorba de mine, dar cineva asemanator, sa se indragosteasca de cineva foarte, foarte, foarte ,foarte...

-         Am inteles ideea, continua!

-         De cineva foarte diferit!

-         Diferit in ce sens?

Stiam ca se refera la ea. Mereu foloseste alta persona pentru a cere parerea cuiva despre un anumit lucru. Asa e ea, timida si nehaotarata.

-         In toate sensurile! Diana puse privirea in pamant dupa cele spuse

-         Di?

-         Da!

-         De cine esti indragostita?

Diana tacea. A inceput sa se inroseasca tot mai tare si a inceput sa chicoteasca.

-         Haide, spune! O incurajam eu.

-         De nimeni..nu e vorba de mine ti-am mai zis !

-         Minti!

-         Si daca as minti ce? Spuse ea privindu-ma incruntata

-         Poftim?

-         Bine uite, incepu ea, imi place cineva mai diferit decat mine!

-         Cat de diferit?

-         Sa zicem, Cornellius!

-         Ce? Iti place Cornellius?

Nu imi venea sa cred. Raspunsul ei imi strani rasul.

-         Stiam ca asa vei reactiona.

Diana a coborat de pe masina de spalat si se indrepta grabita spre usa. Ma pregateam sa o strig cand usa se deschise.

-         Ati rezolvat problema? Intreba Robert uitandu-se tinta la pata de pe rochie.

-         Problemele acum incep! Spus Diana si iesise afara din baie.

-         Ea ce mai are? Intreba Robert  privind-o.

-         Nu stiu!

Am iesit fugind pe langa Robert strigand-o pe Diana ce cobora repede scarile.

-         Diana, stai!

Ea se opri la mijlocul treptelor ce duceau inspre sufragerie.

-         De ce ai fugit asa?o intrebam oarecum razand

-         Stiam ca asa vei reactiona!

-         Ba nu! Hai sa vorbim!

Urcam din nou scarile. Robert venea din fata foarte nedumerit.

-         Hei, Kriss, trebuie sa vorbesc ceva cu tine! Sper ca nu ai uitat.

-         Nu! Acum, nu e tocmai posibil! Vorbim putin mai tarziu! E ok?

-         Da! Spuse Robert invartindu-si privirea.

El cobora usor scarile, iar noi ne-am asezat pe ultima treapta incepand sa vorbim:

-         De cand? Am inceput eu

-         De cand ce?

Rasete!

-         De cand il placi?

-         De..2 saptamani. Stii uite, a venit la mine intr-o zi rugandu-ma sa il ajut la geografie. L-am ajutat si apoi mi-a spus” drept multumire, nu vrei sa mergem sa ne plimbam dupa scoala?”, il imita asa bine ca din nou am inceput sa rad, apoi i-am spus”da”.

-         Stai asa! V-ati plimbat?

-         Da! Mi-au inghetat mainile, fata, picioarele, dar m-am distrat!

-         Stii ce ma amuza pe mine?

-         Ce?

 Ma privi atat de atenta pe sub bretonul ei dat intr-o parte incat am inceput din nou sa rad.

-         Ma amuza faptul ca ai acceptat!

-         Nu stiu de ce am zis “da”. Dar ti-am zis, m-am distrat. Am mancat jeleuri.

Rasete!

-         Si ce ati vorbit?

-         Multe! E destul de sensibil si nu pare deloc Cornellius pe care il stim noi.

-         Sincer, ma bucur pentru tine!

-         Nu ai de ce! Nu e nimic intre noi! Doar vorbim! Rase ea.

-         Vorbiti?

-         Da! In ultima perioada destul de des. Stiai ca ii place literatura franceza?

-         El citeste?am intrebat surprinsa.

-         Da! Spuse ea foarte calma.

-         Credeam ca singurele lucruri pe care le citeste sunt etichetele de la haine.

-         Hai nu fi rea! Spuse Diana lovindu-ma usor peste umar.

-         Nu sunt! Asta e adevarul!

cap.8 Pozele si ceaiul de cirese

 Frigul ce ne imbratisa corpurile si ceata asternuta deasupra orasului ne dadeau senzatia ca eram intr-un film de groaza alaturi de Zack Efron. In acel moment, doar Robert.

Coboram din taxi si intram grabiti in bucatarie. In sufragerie, mama impreuna cu restul populatiei adunate in jurul unei canapele, depanau amintiri. Nu cred ca a observat prea mult ca lipseam pentru ca in momentul in care am pasit pe pragul usii sufrageriei,pentru a o saluta,  mi-a spus foarte relaxata:

-         Mai adu-mi o ceasca de ceai, scumpo!

In bucatarie, Robert ramas singur, amesteca zaharul intr-o cana cu ceai, in timp ce privea caloriferul.

-         Ce faci? M-a intrebat el fara vlaga

-         Nimic, mama vrea niste ceai, unde e Diana?

-         Sus, vorbeste la telefon cu parintii ei. Kristine..

-         Da!

-         De ce a intrebat Erik, stii tu..

Ma temeam ca va intreba asta.

-         Nu stiu! Am dat din umeri si am turnat ceai intr-o ceasca  visinie.

-         Ma gandeam...stii, poate e din cauza dansului.

-         Sau poate nu...

-         Si atunci...

-         Ma duc sa duc ceaiul!

Ma apropiam de usa bucatariei cu cana in mana, amestecand zaharul. Din fata i-am auzit vocea lui Dan

-         Ei bine, vad ca v-ati intors!

Spuse el apoi rase si il batu pe umar pe Robert. Il apuca de camasa si ii spuse:

-         Cum a fost la patinuar?

-         Pai stii tu..se balbaia Robert

Am ramas incremenita cu ceasca de ceai in pragul usii cand deodata Dan a inceput sa chicoteasca si a spus:

-         Stiu!

-         Stii? L-am intrebat eu in timp ce inghiteam in sec. Pana si ceasca cu ceai parea un bolovan dupa replica lui Dan.

-         Stiu! Ce faci cu ceaiul ala? Intreba el aratand spre rochia mea.

Din neatentie, sau poate din cauza a ceea ce urma Dan sa zica, am varsat o buna parte din ceai pe rochia mea. Ceaiul obraznic ce trebuia sa ramana in ceasca era acum pe rochia mea.

-         Ah, era pentru mama..

-         O sa ii duc altul! Du-te sus si curata-te. E un prosop vernil in baie si iti va fii de folos.

Dan turna alt ceai in ceasca si se pregatea sa iasa pe usa impreuna cu mine facandu-mi cu ochiul. 

Alerg repede la etaj, strecurandu-ma pana la baie pentru a-mi curata rochia. Diana iesea dintr-o camera avand o reactie stranie la vederea rochii mele:

-         Ce ai patit?

-         Ceai de cirese..

Diana a inceput sa rada nepasandu-i ca rochia mea e distrusa.

-         Nu rade! Sunt destul de nervoasa.

-         Dar unde mergi acum ? ma intreba ea

-         La baie! Dan spune ca un prosop vernil imi va fi de ajutor.

-         Dar cum? Adica..

-         Adica, Dan banuieste ca nu am fost la patinuar plus Robert m-a intrebat de ce credea Erik ca suntem..intelegi tu...

-         Iubiti? Chicoti Diana in timp ce apasa pe clanta usii.

-         Nu fi spus asta, ma rog, iubiti, egal o mare pata de ceai de cirese pe rochia mea.

-         Uite prosopul vernil!

Diana alerga sa il ia din dulapul amplasat langa cabina de dus. Eu m-am urcat pe masina de spalat ce parea confortabila dupa un timp indelungat de stat in picioare.

Diana umezii prosopul si cu iscusinta a inceput sa curete pata de pe rochie.

-         Esti sigura ca va functiona? Am intrebat-o pesimista

-         Poate da! Nu cred! Raspunse ea la fel de pesimista si incruntata.

-         Atunci de ce mai incerci?

Am inceput sa radem amandoua si sa ne minunam de pata rozalie de pe rochie.

-         Totusi cum..nu inteleg, spuse ea uitandu-se la rochie.

-         Nici eu ! Hei, Di, cum ti s-a parut petrecerea lui Cornellius ?

-         A fost bine! Spuse ea zambind cu capul in pamant.

cap7-d

-         E iubitul tau? Intreba Erik incruntat

-         Nu e! Am raspuns cu acela tremur ce il simteam pe ringul de dans.

-         Atunci...ah, am plecat.

Erik se intoarse si se izbi de Cornellius ce sosi sa remedieze cele intamplate.

-         Ce se intampla, Erik ?

-         Ea ,aratand cu degetul in spatiul liber dintre mine si Cleo, ma zapaceste !

-         Calmeaza-te, omule, sunt fete, ce ti-am zis eu despre ele?

-         Sunt derutat! Am plecat!

Erik se indrepta spre usa. Toti cei implicati in discutia de fata, mai putin cei ce dansau  pe ritmul noii melodii, il priveau pana ce acesta iesise pe usa.

-         Easy come, easy go! Distrati-va in continuare!

Cornellius isi puse paharul de suc pe masa si incepuse sa danseze.

-         Plecam si noi! Haide ,Diana, e tarziu. Frumoasa petrecere, Cornellius, ne-am distrat!

-         Cum? Ce? Plecati? Intreba el uimit

-         Da...e tarziu , spuse Diana

-         Tarziu? Nu, e abia opt si  un sfert.

-         Plec si eu, spuse Amalia, iau un taxi de afara, nu ma prea simt bine.

Ne pupa pe obraz cum era obiceiul si pleca nu inainte de a spune:

-         Ma bucur ca te-am cunoscut, Robert!

-         Deasemenea !

-         Credeam ca vom petrece pana-n zori, ofata Cornellius in timp ce o privea pe Diana.

-         Eu raman, spuse Lizzy.

-         Noi plecam! Pa tuturor!

Mi-am luat haina si impreuna cu Robert si Diana ne indreptam spre usa.

-         Kristine!

Era Lizzy. Mereu ma retine cu ceva.

-         Luati-o in fata, va prind din urma, le spusesem celor doi.

-         Kristine, draga mea Kristine!

Lizzy ma imbratisa si imi sopti:

-         Tipul acela, Robert, e foarte, foarte, foarte, foarte, foarte....

-         Am inteles ideea, am spus amuzata.

-         Ba nu! Nu ai inteles nimic. Se vede ca te place.

-         Mda, sa zicem !

-         Adica stiai asta ?

Lizzy rase in hohote. Dandu-si seama ca o priveste prea multa lume isi puse mana la gura si zise usor printre degete :

-         Stiai, inca eziti? Adica e perfect: are ochi albastri, o freza super, un accent super, e englez, ma rog ,pe jumatate..

-         Am inteles!

-         Ba nu, nu ai inteles, nu intelegi nimic, ah, Kristine...

-         Trebuie sa plec, vorbim la telefon!

-         Desigur ca vorbim!

Intrterupand-o pe Lizzy din a-i enumera calitaile pe degetele ei de violonista, ma indreptam spre cei doi ce aporape inghetasera.

Cand ma aporpiam ,acestia tocmai faceau o paralela intre clima Romaniei din ultimii ani si clima Angliei. Acest lucru mi-a provocat rasul.

Serios acum, puteau fi mai tocilari de atat?

-         Uite un taxi ! Trebuie sa ne grabim. Cred ca deja se intreaba pe unde suntem, sper ca cina e pe sfarsite! Nu imi place carnea de vita, spuse Robert in timp ce ne alerga spre mica masina galbena in care ne-am ingramadit.

-         Stai asa, aveau vita la cina? Intreba Diana socata

-         Da! Raspunse el

-         Ador carnea de vita! Spuse ea.

-         Urasc carnea de vita! Spuse el.

-         Am sa va urasc daca mai vorbiti de mancare, sunt lihnita!