- Da a fost.. am oftat eu tot cu capul in pamant. Unde ai fost in timpul dansului meu?
- Dansul tau? Rase ea
- Hai lasa, spune-mi, ai stat cu fetele?
- Mda..
- Mda??
- Da! Am stat cu ele si Cornellius. Spunand aceasta se inrosi si puse capul in jos zambind.
- De ce ai rosit? Am intrebat-o privindu-i obrajii.
- Nu am rosit! Se revolta ea.
- Bine, bine!
Stiam ca minte. Se revolta mereu cand minte. Era foarte imbujorata si zambea usor. Ochii ii sclipeau de fiecare data cand aduceam vorba de petrecere.
- Stii, Kriss, am o problema..
- Spune!
- Defapt, as vrea sa iti cer o parere.
- Desigur!
- Crezi ca e posibil ca cineva ca mine, nu neaparat eu, nu e vorba de mine, dar cineva asemanator, sa se indragosteasca de cineva foarte, foarte, foarte ,foarte...
- Am inteles ideea, continua!
- De cineva foarte diferit!
- Diferit in ce sens?
Stiam ca se refera la ea. Mereu foloseste alta persona pentru a cere parerea cuiva despre un anumit lucru. Asa e ea, timida si nehaotarata.
- In toate sensurile! Diana puse privirea in pamant dupa cele spuse
- Di?
- Da!
- De cine esti indragostita?
Diana tacea. A inceput sa se inroseasca tot mai tare si a inceput sa chicoteasca.
- Haide, spune! O incurajam eu.
- De nimeni..nu e vorba de mine ti-am mai zis !
- Minti!
- Si daca as minti ce? Spuse ea privindu-ma incruntata
- Poftim?
- Bine uite, incepu ea, imi place cineva mai diferit decat mine!
- Cat de diferit?
- Sa zicem, Cornellius!
- Ce? Iti place Cornellius?
Nu imi venea sa cred. Raspunsul ei imi strani rasul.
- Stiam ca asa vei reactiona.
Diana a coborat de pe masina de spalat si se indrepta grabita spre usa. Ma pregateam sa o strig cand usa se deschise.
- Ati rezolvat problema? Intreba Robert uitandu-se tinta la pata de pe rochie.
- Problemele acum incep! Spus Diana si iesise afara din baie.
- Ea ce mai are? Intreba Robert privind-o.
- Nu stiu!
Am iesit fugind pe langa Robert strigand-o pe Diana ce cobora repede scarile.
- Diana, stai!
Ea se opri la mijlocul treptelor ce duceau inspre sufragerie.
- De ce ai fugit asa?o intrebam oarecum razand
- Stiam ca asa vei reactiona!
- Ba nu! Hai sa vorbim!
Urcam din nou scarile. Robert venea din fata foarte nedumerit.
- Hei, Kriss, trebuie sa vorbesc ceva cu tine! Sper ca nu ai uitat.
- Nu! Acum, nu e tocmai posibil! Vorbim putin mai tarziu! E ok?
- Da! Spuse Robert invartindu-si privirea.
El cobora usor scarile, iar noi ne-am asezat pe ultima treapta incepand sa vorbim:
- De cand? Am inceput eu
- De cand ce?
Rasete!
- De cand il placi?
- De..2 saptamani. Stii uite, a venit la mine intr-o zi rugandu-ma sa il ajut la geografie. L-am ajutat si apoi mi-a spus” drept multumire, nu vrei sa mergem sa ne plimbam dupa scoala?”, il imita asa bine ca din nou am inceput sa rad, apoi i-am spus”da”.
- Stai asa! V-ati plimbat?
- Da! Mi-au inghetat mainile, fata, picioarele, dar m-am distrat!
- Stii ce ma amuza pe mine?
- Ce?
Ma privi atat de atenta pe sub bretonul ei dat intr-o parte incat am inceput din nou sa rad.
- Ma amuza faptul ca ai acceptat!
- Nu stiu de ce am zis “da”. Dar ti-am zis, m-am distrat. Am mancat jeleuri.
Rasete!
- Si ce ati vorbit?
- Multe! E destul de sensibil si nu pare deloc Cornellius pe care il stim noi.
- Sincer, ma bucur pentru tine!
- Nu ai de ce! Nu e nimic intre noi! Doar vorbim! Rase ea.
- Vorbiti?
- Da! In ultima perioada destul de des. Stiai ca ii place literatura franceza?
- El citeste?am intrebat surprinsa.
- Da! Spuse ea foarte calma.
- Credeam ca singurele lucruri pe care le citeste sunt etichetele de la haine.
- Hai nu fi rea! Spuse Diana lovindu-ma usor peste umar.
- Nu sunt! Asta e adevarul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu