-
Robert
e cel care a venit la tine acasa impreuna cu unchiul lui, ati ajuns sa va
indragostiti unul de celalalt, v-ati despartit, distanta e de vina...
-
Cum
arata?
-
E
blond, saten defapt, are ochii mari, e foarte dragut, Kriss, nu imi vine sa
cred ca nu il stii.
-
Si
celalalt? Am intrebat incruntata
-
Erik?
-
Cred...am
spus eu razand
-
Erik
e prima si marea ta dragoste, esti, ma rog, erai, foarte indragostita de el...
-
Pai
nu eram indragostita de Robert? Am intrerupt-o eu.
-
Ba
da ! Robert te-a ajutat sa il uiti pe Erik, te-a cam facut sa suferi...
-
Cine,
Robert ?
-
Nu
Robert, Kristine, inganfatul de Erik.
-
Cum
arata el ?
-
Erik
e inalt, brunet, cu ochii caprui...
-
Ador ochii caprui, am spus eu
zambind.
-
Ma
bucur ca nu ai uitat asta, spuse Diana cu un zambet larg.
-
Cand
pot sa ii vad? Am intrebat eu.
-
Nu
stiu...zise ea
-
Sunt
asa confuza....am oftat uitandu-ma la tavan.
-
De Cleo
iti amintesti? Spuse Amalia razand
-
Da,
cum sa nu...inamica mea.
-
Nu inteleg,
continua Amalia, iti amintesti de toata lumea, dar de ei doi, nu...ce inseamna
asta?
-
Crede-ma,
nu stiu! Am spus ofatand
-
Deci..pe
cine alegi pana la urma?
-
Pe cine?
-
Da,
Erik sau Robert? Ei inca asteapta un raspuns, Kristine!
-
Ei asteapta
un raspuns? Dar eu? Eu ce astept ?
-
Tot un
raspuns, banuiesc !
-
Mda...
Timpul trecea si eu tot in spital era. Devenise un al doilea camin pentru mine, timp de
aproape o saptamana. Doctorul
era foarte multumit de cum decurgea starea mea de sanatate. Ma felicita
intr-una pentru efortul pe care il depuneam pentru a ma face bine. Spunea ca,
aceasta amnezie pe care o am, e normala, si ca e una temporara, deci nu va
tine. Mama venea zilnic la mine, aducandu-mi mereu fructe si dulciuri, atatea
dulciuri cat nu am mai mancat nici la Craciun. Deoarece tratamentul decurgea
bine, aveam voie sa ma plimb prin curtea spitalului, in fiecare zi.
Mergeam pe aleea spitalului, privind trandafirii ce isi scuturau urmele de
ploaie de pe petale. Erau atat de linistiti si iti ofereau pacea de care aveai
nevoie. M-am aplecat sa ii
miros si deodata mi-am amintit ceva...un dans...recunosc mirosul lor...
-
Kristine! M-a strigat cineva
M-am intors si un
chip bland s-a apropiat de mine. Nu stiam cine e!
- Buna! Ma bucur atat de tare sa
te vad, zise el incercand sa ma imbratiseze, dar am pasit inapoi.
- Nu cred ca te cunosc! Am spus
uitandu-ma atent la el
- Cum? Dar...sunt eu
- Care eu ? l-am intrebat,
observand cum o lacrima i se aseaja in coltul ochiului
- Cred ca...am venit degeaba,
spuse el dorind sa plece.
- Asteapta, l-am strigat eu,
spune-mi cine esti, am avut un accident si nu recunosc pe multa lume...a sunat
ciudat ce am spus, stiu, dar asa e.
- Robert !
- Poftim ?
- Sunt Robert, Kristine !
- A..da, semi-englezul, am spus eu
punandu-mi mana la gura in secunda uramatoare deoarece am realizat ce gafa am
facut.
- Da, eu sunt...
- Imi cer scuze, Diana mi-a
povestit despre tine, nu te prea stiu, adica nu imi amintesc de tine, imi pare
rau! Stiu ca am avut o legatura in trecut, dar acum e prezentul, imi pare rau
pentru tine, i-am spus eu intorcandu-ma sa ma plec.
La capatul aleii, un tanar statea privindu-ma tinta. Se incrunta pentru o
secunda, iar apoi a inceput sa fuga inspre mine si sa imi strige numele:
-
Kristine!
-
O,
Doamne, nu din nou! Am spus eu speriata.
-
Kristine
imi era dor de tine, spuse el incercand sa ma imbratiseze, dar am pasit inapoi
la fel cum am facut si cu cel de dinainte.
-
Kristine,
sunt eu!
-
Erik,
banuiesc!
-
Exact,
ma bucur ca iti amintesti!
-
Nu
chiar, dar el e Robert, am spus eu aratand spre cel ce statea in spatele meu
privindu-ne, si banuiersc ca tu esti celalalt, am continuat eu.
-
Celalalt ?
a spus el nervos
-
Celalalt
de care mi-a povestit Amalia..stii am avut un accident, nu imi amintesc prea
multe, trebuie sa plec, am spus eu dorind sa parasesc aleea.
-
TU !
spuse Erik aratand cu degetul spre Robert
-
EU ?
spuse Robert perplex.
-
Tu ii
umpli mintea de prostii, spuse Erik luandu-l de guler pe Robert.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu