-
Hei,
hei, am spus eu incercand sa ii despart ! nimeni nu umple mintea nimanui,
desi ar fi un inceput la amnezia pe care o am.
-
Dar
cum se face ca iti amintesti de toata lumea, inclusiv de Cleo, si nu ne
recunosti pe noi? Intreba Robert confuz
-
Daca as stii, v-as raspunde,
sunt confuza. Tu, am spus
aratand spre Erik, esti prima si marea mea iubire din trecut...
-
Serios?
Spuse el zambind viclean
-
Nu te
flata...asa am aflat, iar tu, am spus aratand spre Robert, esti cel care m-a
facut sa il uit pe el, si tin...defapt am tinut enorm la tine, ai fost o
persoana speciala in viata mea, dar am inteles ca ai dat cu piciorul la tot, si
nu am fost eu vinovata...
-
Kristine,
tu te-ai despartit de mine, imi spuse el oftand..
-
Nu
imi amintesc, Robert, nu stiu nimic !
-
Kristine,
spuse Robert, te pot face sa intelegi...
-
Kristine,
pe mine ma placi, l-a intrerupt Erik, am realizat tarziu ca te plac, dar am
realizat si, continua el tinandu-ma de mana, am fost foarte ingrijorat cand am
auzit ce ai patit...
-
Cu
totii am fost, spuse Robert dandu-si ochii peste cap.
-
Nu te
baga ! se rastii Erik. Kristine, gandeste-te, ai petrecut mai mult timp cu
mine decat cu el, ai venit la mine, cand sufereai din cauza lui...
-
Asta
ai facut, Kriss ? intreba Robert nervos
-
Am
zis “nu te baga”, se rasti Erik din nou. Kristine, te-a facut sa suferi !
-
Ei
bine, am spus eu in timp ce imi retrageam mana dintr-a lui, nu imi amintesc
mare lucru, imi spuneti lucrui enorme, eu nu stiu nimic.
-
Kristine,
spuse Robert luandu-mi mana, eram langa tine cand el te facea sa suferi. Erai
derutata de ceea ce simteai pentru el, ti-am spus “oricat de grea ar fi furtuna
ce probabil va izbucni, tu ramai curcubeul ce mereu va aparea!”
« Oricat de grea ar fi furtuna ce probabil va izbucni, tu ramai
curcubeul ce mereu va aparea! »
Cele spuse de el, imi rasunau in minte ca un ecou...
-
Kristine,
incearca sa iti amintesti, ti-am dat un medalion, am dansat la petrecerea lui
Cornellius, in timp ce el isi petrecea timpul cu Cleo...
-
Kristine,
nu puteam interveni intre voi atunci,
desi tipul asta m-a enervat inca de atunci...spuse Erik.
-
Amiteste-ti
de mine, Kriss, spuse Robert, intoarce-te in decembrie, aminteste-ti cum ne-am
intalnit...
-
Aminteste-ti
de mine, Kristine, aminteste-ti de mine, spuse Erik, aminteste-ti cum ma
priveai pe holurile liceului...
In capul meu se petreceau lucruri ciudate. Imi apareau imagini greu de
descris, si voci cunoscute, pe care insa nu le puteam auzi clar...
“Kristine, asteapta-ma...hei, Kristine, asteapta-ma !”
“...proiectul la geografie..” asta e vocea Amaliei! “plec in Germania..”
“Buna, Kristine!” se auzi o voce in capul meu, urmata de vocea lui Erik.
“El e nepotul meu, Robert!” se auzi o alta voce, urmata de imaginea lui Dan
prezentandu-mi-l pe Robert.
Ma simteam ametita...
-
Cred
ca o sa ma intorc inapoi in salon, am spus eu plecand.
“Kristine”, se auzi un strigat dublu din spatele meu. M-am intors dar totul
imi era in ceata...ma simt din nou amortita..ce e cu mine?
M-am trezit in salon, inconjurata de multa lume. Mama, Dan, Robert, Erik,
Amalia, Lizzy si un doctor cu fata palida ma priveau atent.
- Mi-am amintit! Am spus eu
ragusita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu