Ma simt amortita..de ce ma simt asa? Si de ce nu pot deschide ochii? De ce nu ma pot misca ? Cine
plange ? Plange cineva ? Recunosc glasul acesta..si plansul...Pare-se
ca l-am auzit mereu cu ceva timp in urma.
« kristine, vei ramane mereu in inima mea.. »
Recunosc vocea, e vocea Amaliei. Stai asa..unde sunt? Imi simt inima batand
cu putere si simt ca nu pot respira. Si ameteala asta nu mai dispare... oare
clatitele sunt de vina? Imi simt ochii umezi, dar nu ma pot trezi. E un vis?
Visez? Da, cu siguranta visez. Si nu poate fii Amalia...ea e plecata. Desi
prezenta ei e tot mai bine-simtita. Lacrimile ei imi picura pe mana. Simt
ca mi-a amortit mana...
Trebuie sa imi fac curaj sa deschid ochii...ah ce lumina orbitoare.
-
A...
-
Kristine?
Intreba ea speriata ridicandu-si capul sus
-
Ama..lia...abea
ii puteam rosti numele
-
Kristine,
nu pot sa cred! Doctore veniti repede,
repede, tipa ea in toata incaperea.
-
Unde...sunt?
am intrebat speriata
-
Esti
bine asta e important, imi spuse Amalia
-
Perfuzie,
calmant, Anne, verifica-i tensiunea! Un domn inalt in halat alb dadea
instructiuni, fiind foarte agitat.
Intr-un colt, in spatele incaperii, Amalia plangea.
-
E o
minune, spuse una dintre asistente, semnele vitale sunt in regula, domnule,
cred ca are nevoie doar de odihna.
-
Dar
ce s-a intamplat...cine imi poate spune? Intrebam confuza
-
Eu!
Spuse Amalia apropiindu-se
Doctorul, cat si asistentele ieseau rand pe
rand afara din salon.
-
Ai fost
lovita de o masina si te-ai lovit foarte
tare la cap...spuse Amalia
-
Nu
inteleg!
-
Kristine,
esti, defapt, erai in coma de 4 zile. Numai o minune te-a adus inapoi. Ai fost
transportata de urgenta la spital.
-
Am
calatorit moarta? Am intrebat-o speriata
-
Nu,
moarta! Erai in stare foarte grava. Ai suferit 3 operatii.
-
Mama
unde e?
-
Mama
ta, probabil se odihneste, a stat treaza 2 nopti la rand
-
Nu
imi amintesc nimic... am spus incercand
sa imi ridic mana, dar aparatul amplificat la incheietura mea ma curenta cu
fiecare miscare.
-
Kristine
ce iti amintesti mai exact? M-a intreba ea asezandu-se pe pat...
-
Pai,
mergeam undeva, era frig si..cam atat..
-
Unde mergeai?
-
Intr-un
parc...la patinuar probabil
-
Esti
sigura de asta?
-
Da!
Dar tu ce faci aici?.Cum esti, cand ai venit? am intrebat-o pe Amalia.Imi aduc aminte ce mult
ai plans...
-
Acum
2 zile. Cand am aflat ce ai patit, am venit des aici. Diana si Lizzy au plecat acum 2 ore. Erau aici.
Eram foarte ingrijorate.
-
Ah...imi
pare atat de rau ca se intampla asta! Ah, ma zgarie ceva pe gat, ma poti ajuta?
-
Da,
ti s-a incalcit medalionul in par, stai asa...gata l-am dat jos, e dragut!
-
Ce e?
-
Medalionul
de la el !
-
Care
el ? am intrebat si mai confuza decat eram
-
Robert !
-
Poftim ?
-
Semi-englezul...nepotul
lui Dan, fostul tau iubit.. oh, haide, Kriss, trebuie sa il sti !
-
Nu
imi amintesc de nici un Robert...
-
Dar
de Erik, spuse ea cu o privire vicleana
-
De
cine?
-
Serios,
Kriss, te prefaci sau ce?
-
Nu ma
prefac, ah, ma tot curenteaza aparatul asta, ah, cine sunt astia ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu