cap.7-a Fara cuvinte

           

 Amalia ne privea pe mine si pe Lizzy, indreptandu-si mai apoi privirea spre Diana. Era pe punctul de a vorbi cand Lizzy o intrerupse:

-         Ce ai patit, draga Amalia?

-         Multe, spuse ea serioasa, va povestesc? Simt nevoia sa ma descarc...

-         Da spune-ne, o aproba Lizzy.

Ne asezaram in coltul baii, pe gresie, in fata unei chiuvete. Amalia isi cauta  in poseta telefonul ce suna si il arunca in mijlocul baii. Acesta suna in continuare.

-         No way! Acela e un BlackBerry...ce ai patit? O intrebam eu surprinsa de gestul ei.

-         Nu imi pasa, am 24 de apeluri nepreluate de la ai mei, spuse ea

-         Totusi, e un telefon de 20 de milioane, Amalia, spuse Diana

-         22! O corecatam eu

-         21! rase Amalia

-         Deci spune-ne, Amalia, zise Lizzy

-         Defapt, nu stiu daca sa reiau poveste, ideea e ca am plecat de acasa din cauza alor mei, si iata-ma stand la baie deoarece Cornellius m-a pus la masa cu “cele 3” plus Erik.

-         A da, Erik, spusem eu in timp ce ma uitam la Lizzy, a venit cu Cleo?

-         Nu! E singur, de ce? Intreba Lizzy la randul ei

-         Ea asa spune, m-a salvat Diana

-         Nu, nu e partenerul ei! Apropo, Kriss, cine e “internationalul” cu care ai venit?

-         Cu cine ai venit? Ma privi Amalia

-         Cu Robert. E un amic

-         Apropo, Amalia, cum e cu bursa de stiudiu, m-a salvat Diana din nou.

-         E o bursa pe care am primit-o si sincera sa fiu, o sa ma folosesc de ea, plec joi cu bunica in Germania

-         Dar ai spus ca pleci peste 2 saptamani, adaugam eu

-         Da, asta am spus, sunt constienta, doar ca, bunica pleaca mai devreme, si eu cu ea.

-         Nu termini semestrul aici? Intreba Lizzy

-         Nu, raspunse Amalia si incepu sa planga, apoi adauga, o sa imi lipsiti enorm de mult

-         Nu exista o posibilitate sa ramai in tara, macar sa termini aici semestrul? Intreba confuza Diana

-         Nu e niciuna! Credeti-ma! Raspunse ea.

Telefonul ei suna din nou. Ma aplecasem dupa el si observam un numar nou!

-         Hei, nu raspunzi, eu un numar nou? O intrebam eu

-         Nu, e tata! Raspunde tu si linisteste-l! Spuse ea.

Raspund timida!

-         Buna, sunt Kristine, Amalia nu poate vorbi acum...

“Kristine, slava Domnului ca raspunde cineva, Amalia unde e? E bine? E cu tine? Unde sunteti? Cand vine acasa? De ce nu raspunde la telefon? Am sunat-o de 12 ori si i-am lasat mesaje, mama ei a sunat-o deasemenea...”

-         Stati linistit! E bine! Suntem la petrecerea scolii, e in regula!

“spune-i ca voi veni sa o iau la 10”
-     Nici vorba, spuse ea imediat  ce auzi cele spuse de tatal ei, vin cu taxi, tati, spuse ea!

“ spune-i ca o iubesc, si ca m-a speriat foarte tare!”

Amalia incepuse sa planga la cele auzite. Ochii ei erau din nou inlacrimati si plini de frica. O simteam tremurand in timp ce isi sprijini capul de umarul lui Lizzy! Se simtea singura si neajutorata. Uram sa o vad asa! Lacrimile ii curgeau siroaie. Isi puse capul in maini si se ridica. Se uita in oglinda si scoase din poseta un pachet de servetele pe care il  scapase pe jos, in cele din urma. Diana se apleca si il ridica, apoi o privi intens si o imbratisa. Eu si Lizzy ne-am ridicat de jos si priveam oglinda cea mare din fata noastra.

Amalia scoase un servetel suspinand! In acel moment, usa baii scartaia.  
           -       Ah, iarasi plangi? De ce ai mai venit, atunci? Spuse Cleo zambind patetic