cap 11-c

-         Te deranjeaza? A intrebat el ridicandu-si sprancenele

-         Nu, dar...uite ce e, recunosc, relatia noastra nu merge foarte bine. In ultimul timp, fiecare a facut ce a dorit, iar el nu imi mai raspunde la emailuri de doua saptamani. A devenit foarte sec si... e dificil ,intelegi?

-         Da! Spuse el atingandu-mi incheietura mainii

-         Nu cred ca intelegi! Am spus eu retragndu-mi mana

-         De ce spui asta?

-         Pentru ca, m-am oprit o secunda pentru a amesteca in cana, nu cred ca ai trecut prin asa ceva...

-         Adica sa am o relatie la distanta cu cineva?

-         Da..

-         Distanta, 2000 de mile, kilometrii, ce o fi,asta nu, insa persoana la care tin e distanta

-         Nu se compara cu situatia mea! I-am spus eu facandu-l sa taca un minut

Dupa ce a amestecat zaharul si a privit de doua ori pe geam a continuat:

-         Uite ce e, Kriss...

-         Kriss? Am spus eu zambind

-         Te deranjeaza?

-         Chiar deloc, continua, Erik!

-         Deci, Kriss, spuse el zambind, uite ce e, motivul pentru care te-am chemat azi aici e altul...a rasuflat adanc si s-a orpit.

-         Te ascult!

-         Cred ca...te plac!

Poftim? Poftim? Poftim? Poftim? Ma place? De cand? Erik ma place ? Nu ca m-as subestima, dar...

Am deschis ochii atat cat am putut de tare fiind uimita de ceea ce spuse cu doua secunde mai devreme.

-         Te-am speriat prea tare ? spuse el privindu-ma speriat

-         Nu, dar m-ai...adica...

-         Nu iti gasesti cuvintele, nu ? intreba el zambind

-         Cam asa ceva...

-         Imi pare rau...spuse el privind in jos.

-         Nu, nu ai de ce! I-am spus prinzandu-i mana

-         Nu trebuia sa iti spun asta!

-         De ce nu?

-         Pentru ca e englezul tau la mijloc?

“poate nu pentru mult timp..” ma gandeam eu.

-         Erik...

-         Kristine...daca as putea sa dau timpul inapoi..

-         As face si eu asta daca as putea!

-         De ce ?

-         Pentru ca si eu te-am placut candva, si nu ti-am zis, tu nu ai realizat, si iata-ne aici

-         Cum? De ce nu mi-ai zis?

-         Nici eu nu stiu... era Cleo la mijloc..

-         Niciodata nu am avut nimic cu Cleo! m-a intrerupt el

-         Bine..posibil dar...

-         Ah, Kristine, te urasc la fel de mult cum te plac, de ce nu mi-ai zis?

-         A aparut Robert... si te-am uitat !

-         Ah, acum il urasc si mai mult ! spuse Erik aranjandu-si parul

-         Asta e...cred ca ar trebui sa plec

Erik continua sa priveasca in jos fara sa spuna un cuvant!

-         O sa plec! Am repetat eu sperand sa ma auda si sa ma opreasca.

M-am ridicat de pe scaun confuza de reactia lui. Mi-am luat haina si ma imbracm in timp ce ma apropiam de usa. Ma departam usor, usor de cafenea cand deodata imi aud numele strigat de undeva din spate:

-   Kristine!

-   Da?

M-am intors si l-am observat pe Erik fugind dupa mine doar in camsa. S-a apropiat de mine tremurand.

-         Erik, o sa racesti! Unde iti e haina? Imbraca-te...

-         Kristine...

-         Da..am spus eu si am inceput sa zambesc

Erik s-a apropiat de mine privindu-ma atent in ochi. L-am imbratisat deoarece tremura din cauza frigului. Si-a pastrat acelas parfum si acceasi caldura pe care mi-o aminteam de foarte multa vreme. A continuat sa ma priveasca apropiindu-se tot mai mult. Mi-a atins usor nasul si m-am retras.

-         Trebuie sa plec! Am spus eu speriata.

-         De ce? Mai ramai! Spuse el strangandu-ma la pieptul sau.

-         Nu pot face asta..i-am spus lacrimand

-         Sa faci ce?

-         Asta...inca mai e Robert la mijloc

-         A da..spuse el dandu-mi drumul brusc.

-         Trebuie sa plec! Am spus intrepatandu-ma spre semafor

-         Te sun! A strigat el din spate.

cap 11-b

Vantul sufla cu putere. Priveam pe geam si incepeam sa imi dau seama ca am facut o greseala cu acel email.

Telefonul suna sub patura.

-         Buna, Kristine! Se auzi vocea de la capatul celalalt

-         Buna, am spus eu inghitind in sec, apoi am continuat, Erik!

-         Esti libera azi?

-         Oarecum..

-         Hai sa ne intalnim! Spuse el vesel

-         Cu ce ocazie? Am intrebat eu

-         Asa..simplu ! nu am mai comunicat de ceva vreme !

-         Asta asa e..

-         Deci accepti ? m-a intrebat el asteptand intr-un moment de liniste profunda

-         Ei  bine...da !

-         Super ! ne vedem in fata parcului central ?

-         Sunt acolo in 30 de minute!

-         Abea astept!

Am inchis telefonul tremurand si privind in gol. In stomacul meu se petreceau lucruri stranii. Sentimente de emotie si frica se jucau prin pielea mea. Eram derutata de invitatia lui. Am deschis dulapul si am constat ca din multimea de haine, niciuna nu era potrivita.

Am ales niste jeansi si o camasa colorata, renuntand la colierul de la Robert.

Mergeam pe strada aglomerata, gandindu-ma la momentul intalnirii cu Erik. Aveam oarecum dubii in privinta a ceea ce urma sa se intample.

In fata parcului, Erik ma astepta zambitor. Eram din nou absorbita de chipul lui si de ochii lui mari, caprui si calzi, de zambetul sau larg si de bratele sale calduroase. Simteam din nou acea emotie specifica, cand il vedeam, ceea ce nu se mai intaplase de ceva vreme.

Se apropia de mine, in timp ce traversam , si m-a imbratisat in mijlocul strazii.

-         Miscati-va, unii se grabesc la servici! Se auzi un domn furios.

-         Ne pare rau! Am spus eu incercand sa ajung pe celalalt trotuar.

-         De fapt, nu ne pare asa rau ! imi sopti Erik la ureche

Am inceput sa radem cateva secunde bune, apoi el spuse:

-         Ma bucur mult ca ai acceptat, stii, credeam ca vei refuza!

-         Nu! De ce as refuza? Am intrebat privindu-i ochii

-         Poate...Robert e un motiv destul de bun ! spuse el rosind

-         Ah, nu cred! Am spus eu lasand capul in jos

-         S-a intamplat ceva? Ma opri el in fata unei cafenele

-         Intram? Am intrebat eu

-         Sigur, a spus el, mirosul de cafea ma innebuneste.

Am intrat in micuta dar eleganta cafenea de pe colt. Mirosul de cafea se simtea puternic. Te puteai trezi doar mirosind cafeaua. Ne-am asezat la o masa langa fereastra. Scaunele erau inalte, astfel ca puteai observa tot ce se petrece inauntru si afara.

-         Cu ce va servesc? A intrebat chelnarul

-         O ciocolata calda, cu scortisoara! Am spus eu

-         Si...Bloddy Marry pentru mine, a spus Erik razand, apoi a continuat, defapt, as dori o cafea cu lapte!

Chelnarul a dat din cap, semn ca a inteles, in timp ce isi nota pe un mic carnetel comanda, si pleca.

-         Nu mi-ai raspuns, continua Erik, s-a intaplat ceva?

-         In legatura cu ce? Am intrebat eu prefacandu-ma ca ma uitat ce am vorbit mai devreme.

-         Nu cred ca ai uitat, nu te preface! Spuse el zambind larg si ciupindu-ma de nas.

-         Te referi la faptul ca Robert ar fi putut fi motivul pentru care nu as fi venit aici?

-         Exact !

-         Pai..de ce ar fi ?

-         Poate pentru ca...ar putea exista posibilitatea...Erik se opri deoarece chelnarul ne aduse comanda.

-         Multumim! Am spus privind cu placere ciocolata calda.

-         Ma gandeam ca e gelos! A continuat Erik

-         Nu, nu e! Cel putin asa consider eu...

-         Abea astept sa vina primavara, a schimbat el subiectul in timp ce sorbea din cafeaua fierbinte.

-         Da si eu...m-am saturat de mocirla asta de pe strazi...

-         Deci, iti place sa ai o relatie la distanta? M-a intrerupt sl foarte serios

M-ai chemat aici sa vorbim despre Robert? L-am intrebat eu oarecum nervoasa

cap 11- Repede, arunca-ti sentimentele cat ai timp !

                     Februarie! Zapada se tine strans de acoperisul blocului, nedorind sa se lase topita de timidele raze ale soarelui. O banala dimineata de sambata. Totul e imprastiat in camera. Imi verific emailul asa cum fac de cateva saptamani bune, dar nu e nimic nou. Ultima data cand am vorbit cu Robert..hmm..acum 2 saptamani, ultima data cand am vorbit cu Amalia..hmm...acum 3 saptamani. Se pare ca e adevarat, ochii care nu se vad se uita. Nu mi puteam da seama in ce relatii eram cu ceilalti. Sper doar ca ambi, Robert si Amalia, sunt bine.

Lizzy, ei bine, ea e fericita cu noul rol de sefa la departamentul de teatru, iar Diana inca mananca ciocolata dupa ce a realizat cum e defapt Cornellius.

-         Kristine, imi spuse ea acum o luna, cum ti se pare Cornellius?

-         Cauta in dictionar cuvantul “laudaros”, dupa ce l-ai gasit cauta “prefacut” si o sa iti dai seama ce cred despre el.

Stiu ca nu a prea incantat-o ce i-am spus, dar asta e parerea mea despre el, spusa intr-un mod foarte diplomatic.

Erik e bucuros ca si-a pastrat functia de capitan al echipei de baschet. In fiecare dimineata, cam de o luna incoace,  ma intampina in curtea scolii cu un zambet imens si o imbratisare, intrebandu-ma acelas lucru” ce mai face Robert?”, iar eu dand de fiecare data acelas raspuns “ e bine!”. Inca ma gandesc cum am putut sa-i refuz invitatia la ciocolata calda. Acum un an, pe vremea asta, m-as fi omorat daca faceam asta.

 Cleo si prietenele ei au ramas la fel, roz e roz oriunde.

Nimic nou sub soare! Sau..sub nori! Se anunta din nou ninsoare. Ah, cat imi doresc vara. suspin doar gandindu-ma la caldura...

-         Kristine, dormi! Striga mama cat o tineau plamanii. Daca dormeam sa fie sigura ca nu era o trezire placuta.

-         Nu!

-         Dar ce faci?

-         Citesc.

-         Ce anume?

-         Nimic interesant! De ce nu deschizi usa sa vorbim omeneste?

 Mama deschise usa si intra inauntru. Era imbracata cu paltonul ei turcoaz, mult prea tineresc si trantindu-si cizmele langa pat, a inceput sa se incalte.

-         Mama, unde pleci?

-         La aeroport, scumpo, ti-am lasat micul de jun pe masa.

-         La aeroport? Am intrebat eu uimita

-         Da, Dan se intoarce din Anglia. Se pare ca mai vine cu inca cineva. Merg cu Matilda, colega mea de serviciu.

-         Din Anglia? Am intrebat eu tremurand

-         Da, spus ea privindu-ma atent. Stiu, Kristine, ca te gandesti la Robert, dar nu sunt sanse sa revina prea curand. Am auzit ca e in Austria la ski...

-         O, grozav! Am spus eu trantindu-mi capul peste tastatura.

-         Nu stiai? M-a intrebat ea uitmita, ridicandu-se de pe pat.

-         Ba da, normal ,am spus eu lasand capul in jos, apoi am continuat,  nu, nu stiam! Ideea  e ca, nu am mai vorbit de 2 saptamani.

Telefonul mamei incepuse sa sune.

-         Vorbim cand revin! Acum trebuie sa plec.

-         Ok! Bafta!

-         Multumesc! A spus ea aranjadu-si fularul in oglinda si apoi iesind pe usa.

Am auzit usa inchizandu-se si am inceput sa plang. Sa imi arunc sentimentele? Da..asta o sa fac...

      Incep grabita sa scriu un email, abia stapanandu-mi lacrimile

“ draga, Robert,”...nu, e prea formal!

“robert...” nu e prea sec!

“ draga, Robert”..raman la varianta asta!

Si cuvintele incep sa curga pe ecranul computerului. Aveam un sentiment ciudat. Ceva din interior imi spune sa pun capat aici, dar tot acel ceva imi spunea sa nu ma opresc aici, ci sa lupt. Credeam ca e diferit, dar se pare ca e acelas, ca ceilalti, iar eu eram inca o imina franta  la colectia lui. Daca ii pasa de mine imi raspundea la tonele de mailuri pe care i le-am trimis.

Ceva imi strangea stomacul in timp ce ii scriam ultimele cuvinte..

“ te rog sa iti faci timp pentru mine ,Robert...am nevoie sa ma asculti, sunt confuza”.

EMAIL SENT

cap 10-c

-         Maine seara!

-         Maine seara? Abia acum imi spui?

-         Ninge! Spuse el privind in sus.

-         Nu schimba subiectul...

-         Nu incerc sa fac asta! Ti s-a asezat un fulg pe buze, nu te misca !

Simteam cum racoarea fulgului dispare sub respiratia sa calda. Si-a apropiat buzele si a nimicit fulgul de zapada cu un sarut cald. Avea ochii atintiti asupra buzelor mele tremurande. Imi sopti incet:

-         Inchide ochii, Kristine!

-         De ce?

-         Inchide ochii!

Mi-am impreunat genele si asteptam. In mintea mea se derulau fel de fel de imagini despre ceea ce avea sa se  intample. Secundele treceau greu.

Robert imi ridica parul si puse in jurul gatului un fir subtire si fin. Am deschis ochii si am observat un lantisor de argint cu o cheie atarnand in jos.

-         Sa iti amintesti de mine! Spuse el

-         Multumesc, Robert, e foarte frumos! Am raspuns eu emotionata

-         Tu ai cheia spre inima mea! I love you! Spuse el cu ochi timizi.

Am inchis ochii si l-am sarutat, nu stiu cat timp, dar nu as fi vrut sa se termine.