cap 11- Repede, arunca-ti sentimentele cat ai timp !

                     Februarie! Zapada se tine strans de acoperisul blocului, nedorind sa se lase topita de timidele raze ale soarelui. O banala dimineata de sambata. Totul e imprastiat in camera. Imi verific emailul asa cum fac de cateva saptamani bune, dar nu e nimic nou. Ultima data cand am vorbit cu Robert..hmm..acum 2 saptamani, ultima data cand am vorbit cu Amalia..hmm...acum 3 saptamani. Se pare ca e adevarat, ochii care nu se vad se uita. Nu mi puteam da seama in ce relatii eram cu ceilalti. Sper doar ca ambi, Robert si Amalia, sunt bine.

Lizzy, ei bine, ea e fericita cu noul rol de sefa la departamentul de teatru, iar Diana inca mananca ciocolata dupa ce a realizat cum e defapt Cornellius.

-         Kristine, imi spuse ea acum o luna, cum ti se pare Cornellius?

-         Cauta in dictionar cuvantul “laudaros”, dupa ce l-ai gasit cauta “prefacut” si o sa iti dai seama ce cred despre el.

Stiu ca nu a prea incantat-o ce i-am spus, dar asta e parerea mea despre el, spusa intr-un mod foarte diplomatic.

Erik e bucuros ca si-a pastrat functia de capitan al echipei de baschet. In fiecare dimineata, cam de o luna incoace,  ma intampina in curtea scolii cu un zambet imens si o imbratisare, intrebandu-ma acelas lucru” ce mai face Robert?”, iar eu dand de fiecare data acelas raspuns “ e bine!”. Inca ma gandesc cum am putut sa-i refuz invitatia la ciocolata calda. Acum un an, pe vremea asta, m-as fi omorat daca faceam asta.

 Cleo si prietenele ei au ramas la fel, roz e roz oriunde.

Nimic nou sub soare! Sau..sub nori! Se anunta din nou ninsoare. Ah, cat imi doresc vara. suspin doar gandindu-ma la caldura...

-         Kristine, dormi! Striga mama cat o tineau plamanii. Daca dormeam sa fie sigura ca nu era o trezire placuta.

-         Nu!

-         Dar ce faci?

-         Citesc.

-         Ce anume?

-         Nimic interesant! De ce nu deschizi usa sa vorbim omeneste?

 Mama deschise usa si intra inauntru. Era imbracata cu paltonul ei turcoaz, mult prea tineresc si trantindu-si cizmele langa pat, a inceput sa se incalte.

-         Mama, unde pleci?

-         La aeroport, scumpo, ti-am lasat micul de jun pe masa.

-         La aeroport? Am intrebat eu uimita

-         Da, Dan se intoarce din Anglia. Se pare ca mai vine cu inca cineva. Merg cu Matilda, colega mea de serviciu.

-         Din Anglia? Am intrebat eu tremurand

-         Da, spus ea privindu-ma atent. Stiu, Kristine, ca te gandesti la Robert, dar nu sunt sanse sa revina prea curand. Am auzit ca e in Austria la ski...

-         O, grozav! Am spus eu trantindu-mi capul peste tastatura.

-         Nu stiai? M-a intrebat ea uitmita, ridicandu-se de pe pat.

-         Ba da, normal ,am spus eu lasand capul in jos, apoi am continuat,  nu, nu stiam! Ideea  e ca, nu am mai vorbit de 2 saptamani.

Telefonul mamei incepuse sa sune.

-         Vorbim cand revin! Acum trebuie sa plec.

-         Ok! Bafta!

-         Multumesc! A spus ea aranjadu-si fularul in oglinda si apoi iesind pe usa.

Am auzit usa inchizandu-se si am inceput sa plang. Sa imi arunc sentimentele? Da..asta o sa fac...

      Incep grabita sa scriu un email, abia stapanandu-mi lacrimile

“ draga, Robert,”...nu, e prea formal!

“robert...” nu e prea sec!

“ draga, Robert”..raman la varianta asta!

Si cuvintele incep sa curga pe ecranul computerului. Aveam un sentiment ciudat. Ceva din interior imi spune sa pun capat aici, dar tot acel ceva imi spunea sa nu ma opresc aici, ci sa lupt. Credeam ca e diferit, dar se pare ca e acelas, ca ceilalti, iar eu eram inca o imina franta  la colectia lui. Daca ii pasa de mine imi raspundea la tonele de mailuri pe care i le-am trimis.

Ceva imi strangea stomacul in timp ce ii scriam ultimele cuvinte..

“ te rog sa iti faci timp pentru mine ,Robert...am nevoie sa ma asculti, sunt confuza”.

EMAIL SENT