O ploaie marunta ma intampinat cand am ajuns acasa. Dupa parerea mea, Februarie e cea mai capricioasa luna a iernii. Nu puteam nega faptul ca ,asteptam cu nerabdare sosirea primaverii. Primavara e un inceput pentru tot, pentru dragoste, pentru a pune capat unui capitol din viata si pentru a incepe un altul, sau simplu, primavara este anotimpul trezirii, de orice fel ar fi.
Aveam sa ma pierd in noptile de februarie, gandindu-ma la ce voi face a doua zi. Planuri peste planuri, idei si idei, toate sfaramate sub talpile nemilosului timp.
Mi-e frica de timp...mi-e teama ca se va scurge din nou prea repede cand am nevoie de el. Mereu m-a parasit cand am avut nevoie si niciodata nu m-a sfatuit .
Traim intr-o lume in care viteza se hraneste cu noi, o lume in care oamenii se lasa absorbiti de monstrii modernismului si uita de zanele din cartile cu povesti, o lume in care ne lovim de obstacole si ne mintim ca le putem trece.
Am devenit oameni ce viseaza ca viseaza...si eu am uitat sa adorm si sa visez.... am uitat sa aleg ceea ce e mai bine pentru mine, gandindu-ma mereu la ceea ce e mai bine pentru altii. Probabil a venit momentul sa devin si eu putin egoista..
Scraile pareau din nou interminabile pana la apartamentul unde locuiam. Urcam pas cu pas, apropiindu-ma oarecum de “sala de judecata”, sau camera mea, in care va trebui sa gasesc un raspuns la tot.
Intrand in casa, mi-am aruncat geanta si haina pe cuier si am intrat in camera, uitand sa imi scot ghetele. Atmosfera era apasatoare, desi eram doar eu, o simpla fata de 15 ani...16? stai asa...uitasem cu desavarsire ca se apropia ziua mea...
Ma ridic grabita si ma indrept sprea calendarul din hol. Privesc atenta si constat ca mai erau fix 14 zile, adica 2 saptamani si implineam 16 ani.
Telefonul meu suna din nou, parca mai galagios ca niciodata.
- Buna, Kristine!
- Buna, Erik, buna din nou! E ciudat ca ma suni...am spus eu.
- Da, posibil sa fie ciudat...
Dupa o pauza de cateva secunde in care am auzit doar sunetul masinilor, semn ca era pe strada, a continuat:
- Nu vreau sa fie o povara, in decizia pe care o sa o iei, ceea ce iti voi spune, dar... nu mi s-a mai intamplat niciodata sa simt asa ceva pentru cineva, cum se intampla cu tine..mi-am dat seama ca am fost un las cand nu recunosteam ca te plac..dar te plac, Kristine, te plac sincer, si nu imi pasa daca s-a intors Robert...
- Stii, Erik, multumesc pentru ce imi spui, dar nu crezi ca e prea tarziu acum?
- Ce vrei sa spui cu asta ? a intrebat el direct
- Gandeste-te si tu...
- Kristine, tu ce simti mai exact pentru mine acum?
- Nu stiu...am spus eu inchizand telefonul.
Nu mi-a usurat cu nimic decizia ce trebuia sa o iau. Priveam pe fereastra si speram sa existe vreo zana care sa vina si sa ma ajute, asa cum se intampla in basme cu printesele neajutorate...dar noi nu suntem in basme, iar eu nu sunt deloc o printesa, iar telefonul meu suna din nou. E oare Erik? Din nou?
- Buna, Kristine!
- Buna, Robert, din nou! E ciudat sa ma suni...
- Da, poate e ciudat...
Interveni din nou acea pauza de cateva secunde in care auzeam din nou sunetul masinilor pe autostrada, iar apoi spuse:
- Nu vreau sa te ingreunez cumva cu ceea ce iti voi spune, dar...
- Nu din nou, am spus eu dandu-mi incet cu capul de dulap.
- Poftim ?spuse el
- Nimic, continua...
- Nu as vrea sa iti ingreunez luarea deciziei, dar stii, esti foarte speciala, iar eu sunt asa fraier ca las ca totul sa se duca pe apa sambetei, daca vrei sa ne despartim nu o sa ma impotrivesc...
- Daca ai fi doar tu la mijloc, ce simplu ar fi...am spus eu aproape soptind.
- Ce vrei sa spui, Kristine ? are Erik vreo legatura cu ce se intampla?
- Nu, de ce spui asta? Am intrebat speriata.
- Te-am auzit spunand ceva..sunt sigur ca ma auzit destul de bine, spune-mi, are vreo legatura cu asta ?
- Nuu!
- Ma minti!
- Eu te mint? Dar tu ce faci? Crezi ca sunt o piesa de sah la care sa et intorci cand vrei sa faci vreo mutare fantastica? I-am spus eu nervoasa
- Kristine, mi-ai spus ca nu conteaza distanta...
- Chiar nu conteaza..pentru mine nu conteaza...conteaza pentru tine...
- Nu e asa! Spuse el incercand sa ma convinga
- Ba da! Am spus eu inchizandu-i telefonul.
Sunt asa toanta!!! Cum sa il amestec pe Erik in asta? Cum sa ma dau de gol singura ? acum chiar am nevoie de o zana care sa ma ajute...
Din nou, telefonul meu suna.
- Buna, Kristine!
- Buna, mama, din nou!
- Nu vreau sa iti complic situatia, dar...
- Nu si tu, mama, te rog!
- Uite ce e, draga mea, mai bine renunti la amandoi, e mai simplu.
- Simplu de zis...
- Baietii sunt ca trenurile, scumpo, cand pleaca unul, vine urmatorul!
- Si daca vin doua trenuri in acelas timp?
- Te urci in cel care te va duce la destinatia potrivita.
- De unde stiu care e acela?
- O sa iti dai seama! Ajung acasa deseara, pe la 6, am sedinta cam doua ore. Ai grija de tine!
- Te pup, mama!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu