A inceput sa ninga din nou. Norii apasau asupra blocurilor, iar fulgii cadeau greoi peste acoperisuri. Credeam ca primavara va veni anul acesta mai repede, dar se pare ca m-am inselat. Pasesc inauntrul locuintei mele si observ cum o lumina rosie sta ferm aprinsa la telefonul fix. Doua mesaje, mama:
“Kristine, sunt in aeroport! Vom lua pranzul in oras la ora 3. Vino la restaurantul italian de langa mall.”
Ma intreb de ce nu m-a sunat pe telefonul mobil.
Al doilea mesaj: “ Nu imi gasesc telefonul si nu iti stiu numarul! Daca il gasesti acasa, adu-l aici!”
Acum am inteles totul! E deja tarziu, deci incerc sa ii caut mamei telefonul. Il gasesc in final in hol, sub o umbrela. De acum in colo nu ii voi mai permite mamei sa imi spuna ca sunt imprastiata.
Am ales varianta de a lua un taxi deoarece ajungeam mai repede.
Ajung in fata restaurantului si privesc pe geamul acestuia. Observ multa lume inauntru. Pasesc inauntru si mama ma intampina imediat din pragul usii, imbratisandu-ma.
- Ai ajuns? M-a intrebat ea abia respirand
- Sunt aici, mama, am spus eu razand sarcastic.
- Vei avea o surpriza...spuse ea chicotind
- Adica?
- Vei vedea...
- Buna, Kristine! Se auzi o voce cunoscuta
- Buna, Dan, ma bucur sa te revad.
Dan ma imbratisase atent. Se schimbase mult de cand nu il mai vazusem
- Te-ai schimbat, am remarcat eu!
- In ce sens ? intrebase el privindu-ma ciudat
- Ai alta tunsoare ?
- A, asta era, Dan radea privind-o pe mama.
- Kristine, stam la masa aceea, spuse mama aratandu-mi o masa de la geam.
Grozav, o alta masa la geam, un pranz cu colegii mamei si tipul proaspat sosit cu o freza noua, ce poate fii mai ciudat? Mergeam spre masa de la geam, simtitndu-ma a cincea roata la caruta. Pe langa faptul ca mama nu m-a anuntat in legatura cu acest pranz si acum trebuie sa indur totul, Dan se tot holbeaza la mine.
- Deci, Kristine, cum merge scoala?
- Stii si tu, e scoala doar...am raspuns sec in timp se ma jucam cu un servetel
- Cum a fost in vacanta? Contiuna el
- Relaxant, desi nu imi place iarna, abea astept sa vina vara si sa evadez...
- Sa evadezi? M-a intrerupt mama
- Da...de la scoala, am ras eu
- A, da..spuse ea neintelegand prea multe
- Am vorbit cu Robert de tine ? spuse Dan
- Ce anume ? am intrebat eu atenta, mototolind servetelul
- Kristine, vrei sa mergi sa imi aduci trusa de machiaj, cred ca am uitat-o la baie.
- Desigur! Am spus eu ridicandu-ma de pe scaun.
« ce ii ia asa mult baiatului alauia ? » se auzi vocea lui Dan.
Mergeam printre mese, privind farfuriile celor din jur. Erau goale. La fel si a mea. La fel si mintea mea.
- Kristine! Se auzi o voce cunoscuta
- Da...am raspuns tremurand
- De ce nu te intorci? Se auzi din nou acea voce
- Pentru ca imi e frica...
- De ce?
- Poate ca esti...
- Cine?
M-am intors si am ramas de-a dreptul uimita cand am vazut cine era cel care m-a strigat.
- Kristine, nu ma imbratisezi?
- Sunt prea emotionata....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu