1- Roz si ploaie

Aerul rece al sfarsitului de noiembrie imi rosea lobul urechilor. Cararea mi se parea infinita, iar stropii ce cadea ma faceau sa-mi para rau ca nu mi-am luat umbrela cea colorata, care probabil imi inveselea ziua. Stiam ca atunci cand ploua ziua va fi complicata .

Prima ora. Fizica. Oare se putea sa fie ceva mai rau ?...Da, imi soptea constiinta...Proiectul meu la geografie nu era gata,iar doamna Zuzu nu accepta amanare.

-Kristine, asteapta-ma...hei, Kristine, asteapta-ma !

Era Amalia, prietena mea din copilarie. Oh…din nou acele cizme roz de cauciuc. Unul din motivele pentru care urasc zilele ploioase sunt cizmele ei roz de cauciuc !

-         Oh..scuza-ma ! Abia acum te-am auzit.

-         Mda…spuse ea ca si cum nu m-ar fi crezut. Ai terminat proiecul ? Sper sa primesc un 10 de la miss Zuzu astazi pentru ca am cel mai bun  proiect...ca intotdeauna !

-         10 ? Sa fim seriosi ! Adica a lua un 10 la geografie e ca si cum pestii ar face gimnastica, spun eu razand cu pofta,ceea ce puse pe fata Amaliei un zambet fortat.

Amalia isi indesa nasul in fularul ei preferat :un fular de lana, mov, putin scamosat. Oare de ce ii plac asa mult acele cizme roz ? Par asa ‘’interesante’’ fata de ghetele mele gri din piele intoarsa. Un vant aspru de toamna imi ciufulea buclele frumos aranjate, izbindu-mi fata cu o duritate inconfundabila a lunii noiembrie. Inainte, muntele de caramida ma astepta rece si cu aceeasi inconfundabila ’simpatie’.

Dupa minute in sir de tacere Amalia spuse o voce stranie :

-         Stii, as dori sa vorbesc cu tine dupa ore.

-         Sigur,dar ce s-a inatamplat ? Spune-mi poti avea incredere in mine ? intrebam eu curioasa. Stiam ca daca nu imi va spune voi fii curioasa toate cele 6 ore.

-         Nu ! E mai bine dupa ore,spuse ea daruindu-mi un sarut fin pe obraz si niste urme de ruj roz, ceea ce mi-a amintit ca trebuia sa mi-l inapoieze.

Deschizand usa clasei mele, aceeasi galagie ma intampina ca de fiecare data. Ma indreptam spre acelas pupitru pe care puteai citi istorie. Fiecare amprenta si desen ciudat ma faceau sa imi amintesc toate intamplerile placute sau mai putin placute de la inceput de clasa 9. O rochie de balerina mazgalita cu un creion verde, ma facea sa imi amintesc balul bobocilor,la care am ras copisos de participante. Un fluture simplu era semnul primului 10 din clasa a 9 a., iar doua initiale simple : K&M., semnificau numele stapanelor acelui pupitru : Kristine&Miriam.

Imi trantesc geanta cu ciuda pentru ca nu am aflat ceea ce Amalia dorea sa imi spuna. De ce sunt asa curioasa ? As vrea sa numai fiu asa, dar mie  imposibil. Pe usa intra Miriam,colega mea de banca. O fata draguta si amabila, ce ma facea mereu sa imi amintesc de..teme. Ca intotdeauna cu o voce straniu de fericita saluta :

-         Neata’ ! Ce mai faceti ? Neata’, Kristine ! Gata proiectul lui miss Zuzu ?

Oftez :

-         NU ! spun eu rusinata. De ce toata lumea era preocupata de proiect ? Oare doamana Zuzu devenise atat de periculoasa ? Refuzam cu tarie sa cred acest lucru.

Laudandu-se cu ce proiect magnific a reusit sa reproduca,Miriam isi scoase manusile si le aseza pe pupitru dupa care disparu. Gandul imi era la Amalia. Ma gandeam la problema ei. Oare ce e cu ea ?

Ies din galagioasa sala de clasa si ma indrept spre biblioteca. Zgomotul din clasa mea nu e nici pe departe asa puternic ca pe intortocheatele coridoare ale liceului.

Pe panouri, noutatile stateau prinse cu bolduri ce aveau capetii colorati : probe pentru echipa de majorete, probe pentru piesa de Craciun, echipa de baschet cauta un nou capitan-votati !,si intr-un colt meniul zilei. Oh nu, din nou fasole...

            O voce ce imi suna mai putin simpatic se auzea tot mai aproape. Doream sa scap, dar ma prinse in mrejele ei diabolice de varjitoare cu parul tapat :

            - Hei, Kristine ! E la moda sa fi asa invizibil ? spuse Cleojucandu-se cu o suvita blonda, dupa care incepuse sa rada impreuna cu  Marta si Eva, cele doua clone ale ei. Fetele acestea arata exact la fel, ma refert la Marta si Eva, deoarece Cleo e putin mai diferita in stilul ei de a se imbraca,deoarece era una dintre cele mai bogate fete din liceu. Azi deoarece e marti puteai observa urme foarte vizibile de roz in imbracamintea acestui trio stupid. Oare sa le raspund si eu cu aceeasi aroganta, sau sa plec ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat ? aleg prima varianta :

            -     Bineinteles,pentru ca rozul nu mai e la moda de mult timp !

            Rasete.

-         Ce stii tu ce inseamna moda, doar esti o fata dintr-un cartier oarecare ! Tatal tau nici macar nu mai locuieste cu tine, iar mama ta are o slujba prea obisnuita pentru zilele in care traim. Stii ce e moda : haine super-scumpe, machiaj, o casa mare intr-un cartier select si cel mai popular si dragut baiat din scoala ca iubit. Asata e moda !

Tacere.

Nu stiam ce sa-i raspund. Imi venea sa plang. Ziua incepu-se mai prost decat imi puteam inchipui. Am hotarat deci sa intorc spatele si sa plec. Stiu ca paream o lasa, dar nu aveam nimic de facut. Era e miia oara cand vrajitoarea aceasta m-a pus intr-o situatie fara scapare. Ah...si obrajii mei inca sunt ca focul. Ajung inapoi in clasa si gasesc in banca un bilet cu urmatorul mesaj :

«  Stiu ca nu ai invatat la fizica ! Vino la biblioteca langa raftul de poezii contemporane si vei afla misterul ! »

Stiam cu siguranta cine era. Amalia. Era singura mea colega si buna prietena careia ii placeau poeziile din epoca contemporana. Afara o ploaie marunta si enervanta de noiembrie ma facea sa fiu si mai curioasa. Alerg intr-un suflet la biblioteca si intru cat ai clipi pe usa, lasand in urma mea un zgomot de usa trantita si replicile dojenitoare ale bibliotecarei : ’’Domnisoara, nu esti la maraton !’’

            O privesc atent in ochi, dar privirea imi zboara spre interesanta ei esarfa roz ciclam. Oare totul se invarte in jurul acestei culori astazi ? Fara a-mi cere scuze prea « din inima », ma indrept spre raftul de poezii contemporane. Amalia ma astepta cu ochii in lacrimi si mai dornica de a-mi povesti ce se intamplase decat eram eu. Nu puteam sa nu remarc privirea ei vinovata, dar in acelas timp albastrul ochilor ei, ce tradau incenta unui copil maturizat prea devreme. Parintii ei se certau des,iar ea isi petrecea timpul la ursuza ei bunica ce o pedepsea aspru pentru fiecare fapta gresita.

Cu toate aceste prietenia noastra a rezistat incredibil dealungul a 12 ani, cu ajutorul unor fete incredibile ce intrau in acel moment pe usa bibliotecii, dar bineinteles nici ele nu scapua de dojenitoarea doamna bibliotecara ce nu permitea nici sunetul unui tantar printre comorile ei cele mai de pret : cartile

            -  Ne iertati, doamna,dar suntem in pragul unei crize adolescentine, spuse Lizzy cu inconfundabilul ei umor sec. Ma interb daca de la mine a invatat sa fie asa.