- In nici intr-un caz ! Asa ceva NU ! iti este interzis ! fulgera mama prin sufragerie, in timp ce imi raspundea.
- Dar...o sa fie toti prietenii mei, pana si Lizzy, incercam eu sa o domolesc.
- Kristine, stii ca nu imi place fata aceea ! Pare putin cam plina de sine. Am inteles ca parintii ei se plang de multe ori de ea. Spre exemplu, Diana vine ? Ea e o fata cu capul pe umeri, sunt sigura ca nu vine la o asemenea petrecere.
- Sunt sigura ca Diana vine! raspund eu frustrate.
- Eu nu as fi asa sigura! raspunse mama.
- Dar, mama...
- Gata ! am spus « nu » si asa ramane, daca te consoleaza suntem invitate la o petrecere mai « normala » !
- Unde anume ? intreb eu curioasa, desi « petrecere normala » inseamna pentru mine: PLICTISEALA.
- E ziua de nastere a lui Dan, spuse mama imbujorata.
Grozav ! O petrecere pentru adulti ! Probabil vor fi doar persoane in varsta, se va manca si se va discuta despre… aiureli.
Deci, s-a dus ziua mea de sambata. Nici nu vreau sa aud cat de grozava a fost petrecrea, sau cat de « colorate au fost cocktail-urile ». Imi tresare in minte faptul ca Diana probabil nu va fi prezenta acolo si as putea sa imi petrec seara cu ea
Deci, o sun pe Diana :
- Buna, Diana! Ce zici de petrecerea lui Cornellius?
- Mi se pare o prostie ! Din nou acel tip de petrecere pe care Cornellius o da pe banii parintilor.
Cireasa de pe tort. Urma sa o intreb ce planuri are pentru sambata seara cand imi spuse :
- Kristine, trebuie sa vorbesc ceva cu tine !
- Spune ! asteptam eu nerabdatoare.
- Nu vreau sa te deranjez, dar parintii mei pleaca in weekend in Ungaria sa o viziteze pe matusa mea, tocmai a nascut o fetita.
- Ce dragut ! ai o verisoara, spuneam eu cu mai mare curiozitate, inceracand sa aflu misterul din vocea Dianei.
- Da, e dragut ! uite, mama ar dori daca se poate sa raman la tine in weekend pentru ca nu o sa merg cu ei. Merg si bunicii si nu e destul loc, intelegi ?
- Desigur ! explodam de fericire. Adio petrecere plictisotoare, bun venit petrecere in pijamale, cel putin asta era planul.
- Deci..astepta Diana.
- Sigur ca poti ramane, voi fi mai mult decat fericita. Defapt chiar doream sa petrec seara cu tine. Mama mi-a interzis sa merg la petrecerea lui Cornellius. Ce oribil !
- Mda.. daca spui tu. Deci...ramane pe vineri seara ?
- Desigur !
Puteam fi cu zambetul pana la urechi, dar nu eram. Ma gandeam la petrecere, la Erik si nu in ultimul rand la bratele lui Lizzy atarnate de gatul lui.
Ticaitul ceasului imi dadea fiori. Simteam cu inima imi bate...si deodata imi veni un gand. Petrecerea lui Dan...Robert. Dupa toate petrecute azi, nici nu le-am mai spus fetelor de cel care si-a facut loc « neinvitat » in mintea mea , stergand pentru o clipa imaginea lui Erik. Sincer vorbind, cat timp eram cu Robert, il cam uitasem pe Erik. De ce? Habar nu aveam!
Oricum, iata-ma in minunata mea camera verde, in care se parea ca ordinea si disciplina isi facura loc dupa o simpla vizita a unuia care pentru inceput ma enervase ingrozitor, iar apoi imi deveni chiar simpatic.
Mai erau trei saptamani pana la vacanta de Craciun. Eu voi merge sa il vizitez pe tata, si ...adio scoala, teme, pedeapsa, si MAMA, cel putin pe perioada sarbatorilor.
Ah...Robert, Erik ? Eram asa indecisa. Cautam raspunsul si nu il gaseam.
Pentru inceput, era Erik, cel care era intotdeauna acolo unde nici nu te asteptai, si imi era prieten . Nu doream sa stric o frumoasa prietenie cu prostiile mele, dar e...asa dragut...si simpatic, si mereu zambeste cand vorbesc cu el.
Si mai era si «cel nou », Robert, cel care ma facut in cateva minute, cu cateva cuvinte, sa am incredere in mine mai mult decat as fi crezut asta vreodata. Si era deasemenea...dragut, chiar asemanator lui Erik. Ceea ce ii deosebea era fizionomia si faptul ca Robert vorbea cu accent britanic.
Ah...de ce trebuie sa fie asa de draguti amandoi, de ce ?
Ziua de scoala decurse normal.orele s-au terminat, iar Diana venea la mine acasa, asa cum am planuit. Ne indreptam spre casa, cand deodata se auzi o voce cunoscuta strigandu-ne. Era Lizzy, bineinteles, impreuna cu Amalia. Faptul ca am vazut-o pe Amalia ma puse putin in incurcatura. Discutia avuta la cafenea m-a facut sa o vad pe Amalia ca fiind o fiinta “neajutorata” si chiar doaream sa o vad cu aceeasi ochi ca inainte, dar simteam un sentiment diferit fata de ea. Tineam la ea ca la o foarte buna prietena, insa acum totul era ciudat.
- Diana, unde mergi ? intreba curioasa Lizzy
- Amm..la Kristine ! Voi sta la ea in weekend.
- Serios? Intreba Amalia
- Da! Raspunse Diana.
- Perfect! Ne intalnim maine seara la “the voulcano” spuse Lizzy.
- O nu..noi nu..
- Ne vedem acolo, spuse Lizzy, nelasandu-ma sa termin propozitia, in timp ce traversa strada.
Amalia ramase pe loc.
- Nu mergeti la petrecere asa-i ? intreba ea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu