- Nu eu te-am invitat la mine in camera ! daca ai vrut sa vezi cum e camera mea, trebuia sa imi ceri voie ! cum iti imaginai camera mea ?
- Roz, ordonata, probabil postere cu actori si cantareti pe usile de la dulap.
Camera mea nu e roz, e verde pal si nu am postere, insa am o gramada de haine aruncata pe jos. Ar trebui sa incep sa fac putina ordine, dar domnul stie-tot nu imi dadea pace.
- Stii, ar trebui sa imi fac ordine in dulap ! poti sa ramai la televizor pana termin !
- Nu ! te ajut !
Robert lua in brate teancul de haine si il puse pe pat. Nu cred ca isi imagina ce mult o sa fie de muncit pentru a-mi aranja dulapul. Dar parea pus pe treaba ceea ce era destul de bine, deoarece nu aveam chef sa fac asta de una singura. Observam mirata ca imi studia fiecare piesa vestimentara in parte.
- De unde ai vesta asta ? intreba el in cele din urma.
- Nu stiu ! Am primit-o de la cineva.
- O prietena ?
Curios mai era ! Cum sa ii spun ca era de la presupusa viitoare mama vitrega ?
- Nu tocmai ! raspund in cele din urma, constienta ca urmau multe intrebari puse la rand
- Daca nu vrei sa imi spui e ok !
Spre surprinderea mea, se multumise doar cu atat. Era mai bine pentru ca nu trebuia sa ii mai dau atatea explicatii. Pana la urma a rezultat a fi un tip de treaba.
Mormanul de haine devenea tot mai subtil, iar Robert afirma cu uimire :
- Ia te uita ! Aproape am trminat
Asa e ! Chiar terminasem. Poate faptul ca am ramas cu el acasa cand mama se distra pe undeva prin oras nu era ceva iesit din comun.
Din neatentie, o camasa cazu-se pe jos, astefel incat ne-am aplecat amandoi dupa ea. Privirile ni se intalnisera. Ah...ce ochi albastrii avea ! Un altfel de albastru decat cel obisnuit, dar...ah, termina, Kristine, nu iti plac ochii albastrii. Respiratia imi era inghtata, iar ochii ne straluceau amandurora. Roebrt dorea sa spuna ceva, dar nu stia cum ! De la un moment dat, cu o voce subtire si dureros de apasatoare spuse :
- Hei, ai o chitara !
- O da, dar mai bine nu..
Nu terminasem ceea ce incepusem, deoarece se repezii dupa chitara ce se afla in coltul dulapului. O studia atent si cu piscaturi usoare, incepu sa cante cateva acorduri.
- De cat timp stii sa canti la chitara ?
Intrebarea pusa de el era dificila.
- De aproximativ 2 ani. Dar tu ?
- De mult...de 5 ani aproape. Hei, vrei sa iti cant ceva ?
- Sigur !
Robert incepu sa cante unul din acele cantece cu motive romantice. Sunetul chitarii era tot mai accentuat.De la un moment dat, lasa chitara deoparte si se apropie usor de mine. Era atat de aproape incat ii puteam simtii respiratia. Inima imi batea atat de tare incat sa putea auzea. Buzele ii erau asa de aporape de ale mele incat voiam sa renunt, insa ceva ma tinea acolo unde eram. Mainile tremurande erau acum incoltite de mainile fereme ale unui tip pe care cu cateva ore in urma il uram.
- Copii, am sosit !
Era clopotelul salvator. Sau mai bine zis, vocea salvatoare a mamei. Pentru un minut am ramas in acelas loc, exact cu aceeasi stare in piept si cu aceeasi dorinta de a renunta.
- Cred ca ar fi mai bine sa mergem ! spuneam eu, dar adanc, adanc in suflet nu imi doream acest lucru.
- Da ! poate asa ar fi mai bine !
Dezamagirea o puteai citi pe fetele amandurora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu